Update articol:

Noua Toyota C-HR debutează cu o nouă variantă de motorizare hibridă

  • Un nou motor hibrid de 2.0 l cu 184 CP se alătură motorului hibrid îmbunătățit de 1.8 l, ce dezvoltă 122 CP
  • Un nou Sistem Multimedia, ce permite conectivitatea cu Apple Carplay™ și Android Auto™
  • Un design frontal și posterior mai rafinat

Noua Toyota C-HR debutează cu o nouă variantă de motorizare hibridă, un nou sistem multimedia și un design îmbunătățit care îi rafinează aspectul, păstrându-i forma deja consacrată, potrivit unui comunicat de presă.

Noul sistem Hybrid Dynamic Force de 2.0 litri și 184 CP se alătură motorului îmbunătățit de 1.8 litri și 122 CP, oferindu-le astfel clienților posibilitatea de a alege un sistem de propulsie hibridă extrem de eficient, cu emisii de C02 începând de la 110 g/km pentru sistemul de 1.8 l și de la 119 g/km pentru sistemul Hybrid Dynamic Force de 2.0 l (Standard WLTP).

În plus, noua Toyota C-HR este echipată cu un nou sistem multimedia care include aplicațiile de integrare a dispozitivelor smartphone – Apple Carplay™ și Android Auto™. 

Noua Toyota C-HR rămâne fidelă identității sale vizuale emblematice, iar liniile precum cele ale unui coupe creează un aspect îndrăzneț care continuă să iasă în evidență. Atât partea din față, cât și cea din spate au beneficiat de o atenție deosebită, aducând rafinament acestui vehicul emblematic, în timp ce partea inferioară vopsită a barei de protecție din față întărește alura dinamică a mașinii.

Atât farurile din față cât și stopurile sunt dotate cu tehnologie LED premium, iar luminile de zi (DRL) și semnalizările sunt combinate într-un proiector frontal care emite o singură linie elegantă deasupra fasciculului principal. În spate, noile lămpi combi sunt conectate printr-un spoiler negru lucios, creând un design uniform.

Noua Toyota C-HR introduce sistemul de propulsie Hybrid Dynamic Force de 2.0 l care generează 184 CP și îmbină performanțele îmbunătățite la volan cu o eficiență ridicată.

De asemenea, este disponibil și sistemul hibrid îmbunătățit de 1.8 l, oferindu-le astfel clienților Toyota C-HR posibilitatea de a alege între două opțiuni hibride diferite.

Îmbunătățirile dinamice includ modificarea servodirecției electrice pentru un control mai bun la volan. Motorul hibrid de 2.0 l beneficiază chiar și de un design nou al suspensiilor, care sporesc confortul în timpul deplasării, păstrând în același timp excelenta manevrabilitate a mașinii.

Ambele motorizări au, de asemenea, un pachet NVH modernizat pentru a reduce și mai mult zgomotul din habitaclu.

Noua Toyota C-HR este echipată cu un nou sistem multimedia care îmbunătățește conectivitatea mașinii. Sistemul permite acum integrarea completă a dispozitivelor smartphone, inclusiv cele mai recente versiuni ale aplicațiilor Apple Carplay™ și Android Auto™. De asemenea, opțiunea de actualizare wireless a hărților permite șoferilor să conducă fără probleme utilizând cele mai recente versiuni ale hărților rutiere europene.