Update articol:

O majoritate a germanilor, nemulţumiţi de prestaţia cancelarului Olaf Scholz, pe fondul disputelor din coaliţie pe tema cheltuielilor

Olaf Scholz Olaf Scholz . Sursa foto: twitter.com/olafscholz

O majoritate a germanilor sunt nemulţumiţi de prestaţia cancelarului Olaf Scholz în fruntea guvernului, pentru prima dată de la instalarea sa în funcţie, în 2021, relevă un sondaj ale cărui rezultate au fost publicate vineri, după o săptămână de tensiuni în coaliţie pe tema cheltuielilor, a consemnat Reuters, potrivit Agerpres.

Conform sondajului realizat pentru postul public ZDF, 51% dintre germani se declară nemulţumiţi de activitatea cancelarului.

Doar 43% dintre respondenţi au spus că sunt mulţumiţi de prestaţia lui Scholz la cârma coaliţiei tripartite formate din partidul acestuia, SPD (Partidul Socialist, centru-stânga), FDP (Partidul Liberal Democrat) şi Verzi. Alţi 6% s-au declarat indecişi.

Miercuri, guvernul lui Scholz nu a reuşit să întrunească sprijinul necesar adoptării unei legii care ar fi asigurat scăderi ale impozitului pe profit în valoare de miliarde de euro, proiectul fiind respins de ministrul familiei (Verzi), care susţine majorarea cu alte miliarde de euro a bugetului pentru alocaţiile copiilor.

Dar, în pofida acestei scăderi, Olaf Scholz se menţine al doilea cel mai popular politician din Germania, după ministrul apărării, Boris Pistorius, aflat de câteva luni în “pole position”, mai notează Reuters.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie