Update articol:

OMNIASIG lansează inspecția de risc prin telefon, accelerând digitalizarea procesului de încheiere a poliței Casco

OMNIASIG Vienna Insurance Group a lansat serviciul video de inspecție de risc a autovehiculelor, la încheierea unei polițe Casco. Acest nou serviciu presupune efectuarea de la distanță a inspecției de risc aferente încheierii unei polițe Casco, totul doar cu ajutorul unui telefon de tip smartphone, fără ca asiguratul să mai fie nevoit să se deplaseze la o locație anume, respectiv biroul OMNIASIG sau al intermediarului de unde a achiziționat polița, potrivit unui comunicat de presă.

Această facilitate vine în ajutorul asiguratului, care economisește timp semnificativ în realizarea procesului de inspecție de risc. Astfel, acum, în doar câteva minute, clientul, asistat prin telefon de reprezentantul OMNIASIG, efectuează de la distanță inspecția de risc, respectiv fotografiile necesare la încheierea poliței Casco, potrivit aceleași surse.

Pe durata acestei acțiuni, asiguratul este ghidat de reprezentatul OMNIASIG, pentru ca operațiunea să fie efectuată cu succes și într-un timp cât mai scurt.

În această primă etapă, serviciul este disponibil clienților de leasing, urmând ca într-un timp foarte scurt această modalitate de realizare a inspecției video cu ajutorul telefonului mobil să fie disponibilă și pentru toți ceilalți clienți Casco OMNIASIG.

„Suntem permanent preocupați de transformarea proceselor din fluxul de activitate al OMNIASIG în sisteme electronice, cu scopul de a oferi clienților noștri o experiență cât mai plăcută, rapidă și la standarde superioare. Lansarea acestui nou serviciu reprezintă un pas important în urmărirea obiectivului nostru strategic de digitalizare. Principalul avantaj este că reducem timpul pe care asigurații noștri îl alocă  efectuării inspecției de risc la încheierea unei polițe Casco, ceea ce optimizează și întreaga relație dintre asigurat și asigurător. Pe viitor, vom oferi clienților noștri și multe alte servicii digitalizate în ceea ce privește încheierea și derularea unei polițe”, a declarat Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group.

BVB | Știri BVB

PATRIA BANK S.A. (PBK) (21/01/2022)

Rezultate subscriere majorare capital social

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/01/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

VES SA (VESY) (21/01/2022)

Convocare AGAO 21/22.02.2022 - varianta in limba Engleza