Update articol:
COMUNICAT

OncoFight- Ține cancerul departe, informează-te îndeaproape!

Cancerul rămâne cea de-a doua cauză de deces în lume, deși cel puțin o treime din cancerele frecvente sunt prevenibile. În acest context, Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România trage un semnal de alarmă prin organizarea Campaniei Naționale de Sănătate Publică OncoFight. În săptămâna 16-22 noiembrie, atât în mediul online, cât și în centrele universitare în care activează cele 8 Asociații Locale membre FASFR și Asociația Parteneră din Republica Moldova se vor desfășura activități de informare a publicului larg care să răspundă populației la următoarele întrebări:

  • “Care sunt modalitățile de prevenire a cancerului?”
  • “Ce este un test de screening?”
  • “Ce tipuri de cancer pot fi prevenite prin vaccinare?”
  • “Care este importanța implicării farmacistului oncolog în echipa multidisciplinară?”

Săptămâna OncoFight va fi marcată în mediul online prin publicarea materialelor informative referitoare la prevenția, diagnosticarea și supravegherea cancerului. Pe pagina de Facebook a Federației (https://www.facebook.com/fasfr/) vor fi postate materiale destinate atât publicului larg, cât și persoanelor avizate din domeniul sănătății. Totodată, va fi diseminat un chestionar menit să reprezinte baza unei statistici privind nivelul de conștientizare și comportamentul populației cu privire la această afecțiune, pentru a putea acționa corect în combaterea ei.

Chestionarul poate fi accesat aici🙁 https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdYjJ-deVlK1vrR8YoaMImYeYAr83w4wXSeubRxkc6NUWW9Zg/viewform ). Sunteți încurajați să îl completați și apoi să îl trimiteți mai departe apropiaților dumneavoastră!

Luni, 16 noiembrie, se va da startul Giveaway-ului organizat în colaborare cu SkinMed Clinic, al cărui perioadă de înscriere va fi 16-22 noiembrie. Premiul constă în 10 hărți dermatoscopice (5 dintre ele vor fi oferite pe pagina de Facebook SkinMed Clinic și 5 dintre ele vor fi oferite pe pagina de facebook a Federației), iar câștigătorii vor fi aleși în funcție de respectarea condițiilor de participare.

Marți, 17 noiembrie, la ora 20:00, se va desfășura webinarul intitulat „Cancerul- prevenție, diagnostic și supraveghere”  în cadrul căruia vor fi invitați următorii speakeri: Diana Artene – nutriționist, doctor în nutriție oncologică, Irina Dicu – farmacist primar în cadrul Institutului Oncologic din Cluj-Napoca și Silvia Coman– medic de familie, pacient oncologic, navigator medical.

Activitățile desfășurate în centrele membre vizează distribuirea flyerelor informative în cadrul farmaciilor și a cabinetelor de Medicină de Familie, prezentarea online în licee pentru a informa segmentul cel mai tânăr al populației țintă, dar și webinarii destinate fie studenților din domeniul sănătății și specialiștilor, fie publicului larg.

În fiecare centru, activitățile desfășurate sunt:

București: prezentări online în Colegiul Național „ B.P.Hașdeu”, Buzău, Colegiul Național “Mihai Eminescu”, Buzău, Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu”, Mioveni, podcast– interviu despre cancerul la sân și cancerul de col uterin cu Dr. Ramezani Elena- Medic Specialist Obstetrică- Ginecologie, distribuirea unor postări informative în mediul online, quiz-uri pe paginile de social media și provocare de tip leapșa către alte asociații studențești și distribuirea flyerelor informative în cadrul farmaciei Crisia Farm.

Cluj-Napoca: desfășurare quiz online, postări de tip testimonial ale unor pacienți care au învins cancerul, postări de tip Q&A ( adunare  întrebări pe paginile de Facebook, Instagram și diseminarea răspunsurilor în săptămâna următoare cu ajutorul unui medic și a Alinei Comănescu), distribuire flyere informative în cadrul farmaciilor DucFarm (https://www.ducfarm.ro).

Craiova: distribuirea pliantelor în cadrul unui cabinet de Medicină de Familie.

Iași: desfășurare quiz online, realizarea unei poze pe esplanada Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T.Popa”, cu respectarea distanțării sociale și a normelor de protecție împotriva SARS-Cov2, ce are ca  scop sensibilizarea populației Munincipiului, realizare video în care vor fi prezentate diverse tipuri de cancer.

Oradea: webinar, distribuire flyere informative în cadrul Farmaciilor și a cabinetelor de Medicină de Familie: Farmacia Catena Morii2, Farmasim, comuna Balc, Viliafarm, comuna Diosig, Panaxfarm, comuna Tilieagd, Medic de familie: Szilaghi Elisabeta.

Republica Moldova: informarea publicului larg prin împărțirea flyerelor informative în cadrul unităților farmaceutice (Farmacia “Felicia”) și a cabinetelor de Medicină de Familie (Spitalul Clinic Municipal “Sf. Arhanghel Mihail”), prezentări online pentru elevii Liceului Teoretic “Gaudeamus”, distribuirea materialelor în mediul online pe pagina oficială a Asociației, pe profilurile personale și în grupurile de discuție.

Sibiu: realizarea unui filmuleț în care vor fi prezentate cuvinte încurajatoare pentru cei care s-au lovit într-un mod sau altul de cancer, distribuirea flyerelor informative în 3 Farmacii din Sibiu, 2 cabinete de Medicină de Familie, 2 Farmacii și 2 cabinete stomatologice din Vâlcea.

Târgu-Mureș: distribuire flyere informative în cadrul Farmaciei Universității Târgu-Mureș, webinar, distribuire flyere informative și chestionar în cadrul liceelor, cu respectarea distanțării sociale și a normelor de protecție împotriva SARS-Cov2, webinar, quiz online ce va conține întrebări din informațiile livrate în cadrul campaniei și a webinarului.

Timișoara: distribuire în online a informațiilor referitoare la campanie, distribuirea flyerelor informative în incinta unor Farmacii, meeting online ce se va axa pe întrebări din cadrul webinarului organizat de FASFR.

Această Campanie Națională de Sănătate Publică este realizată cu sprijinul financiar al Companiei Novartis România și cu ajutorul partenerilor SkinMed.

Pentru a lupta împotriva creșterii numărului de pacienți confirmați cu cancer, informați-vă cu privire la factorii de risc ce determină această afecțiune, vaccinați-vă corespunzător, fiți deschiși către a cunoaște simptomatologia specifică și prezentați-vă la medic când sesizați prezența acesteia.

Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România s-a format din dorința studenților de a aduce o schimbare pozitivă în societate prin proiecte cu impact asupra societății. În prezent, suntem ghidați de viziunea noastră: ,,Împreună facem viitorul studenților farmaciști mai bun!“.

Misiunea FASFR este împărțită în 3 direcții mari, fiecare aducându-ne mai aproape de viziune și fiecare acoperă o nevoie a noastră, a studenților farmaciști. Cele trei direcții sunt:

  • Îmbunătățirea sănătății populației prin educarea publicului larg cu privire la diferite patologii și prevenția lor și încurajarea colaborării interprofesionale în domeniul sănătății;
  • Dezvoltarea profesională și personală a studenților farmaciști prin facilitarea accesului la informații și organizarea de proiecte destinate învățării și dezvoltării;
  • Dezvoltarea educaţiei farmaceutice prin implicarea activă în sistemul educațional farmaceutic și cel farmaceutic din România și promovarea farmacistului în societate.

 

 

 

 

 

 

 

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (04/12/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (04/12/2020)

Hotarari AGA O & E din 04.12.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (04/12/2020)

Litigiu dosar nr. 5179/2/2019

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (04/12/2020)

Structura actionariat la data de 30 noiembrie 2020