Update articol:

ONRC: Numărul firmelor dizolvate, în creştere cu aproape 7% în primele nouă luni din 2024

onrc

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,92%, în primele nouă luni din 2024, până la 30.094, faţă de 28.146 în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), potrivit Agerpres.

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 6.184 de firme (număr în creştere cu 5,44% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2023) şi în judeţele Constanţa (1.644, plus 24,45%), Ilfov (1.633, plus 28,48%), Cluj (1.557, plus 4,43%), Timiş (1.351, minus 4,86%) şi Iaşi (1.151, plus 19,40%).

La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 146 (plus 0,69% faţă de primele nouă luni din 2023), Ialomiţa (169, plus 4,32%), Mehedinţi (190, plus 4,4%), Caraş-Severin (215, plus 3,86%) şi Călăraşi (221, minus 11,24%).

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în perioada ianuarie – septembrie 2024, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde au fost raportate 8.244 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 4,87%.

Potrivit sursei citate, construcţiile, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, precum şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, respectiv 3.089 (+14,28%), 2.931 (+7,13%) şi 2.515 (+3,97%).

În septembrie 2024, s-au înregistrat 3.071 dizolvări de firme, cele mai multe în Bucureşti (507) şi în judeţele Constanţa (151), Timiş (146), Dolj (138) şi Cluj (138).

BVB | Știri BVB

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (06/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (06/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (06/12/2024)

Informare privind autorizatia de antrepozit fiscal

EUR/RON Turbo Long 10/4.45/4.55 (EBEUROTL3) (06/12/2024)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 09 si 10 Decembrie 2024