Update articol:

ONU cere un armistiţiu “imediat” la Mariupol, care să permită evacuarea civililor

onu

Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut duminică un armistiţiu “imediat” la Mariupol, care să permită evacuarea a aproximativ 100.000 de civili încă blocaţi în acest port ucrainean controlat aproape în întregime de armata rusă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Este nevoie de o pauză în lupte acum pentru a salva vieţi. Cu cât aşteptăm mai mult, cu atât mai multe vieţi vor fi ameninţate. Trebuie să li se permită să evacueze acum, astăzi. Mâine va fi prea târziu”, a declarat coordonatorul ONU în Ucraina, Amin Awad, într-un comunicat.

Kievul a indicat duminică mai devreme că forţele ruse au continuat să bombardeze oraşul de la Marea Azov, care este asediat de la începutul lunii martie de armata rusă, şi în special oţelăria Azovstal, ultima redută de rezistenţă a combatanţilor ucraineni, aminteşte AFP.

“Inamicul rus continuă să tragă şi să blocheze unităţile noastre din Azovstal, inclusiv cu lovituri aeriene”, a declarat Statul Major General ucrainean într-un comunicat.

Reluând apelurile preşedintelui Volodimir Zelenski la un armistiţiu, consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak a cerut la rândul său pe Twitter un “armistiţiu real la Mariupol pentru Paştele (ortodox)” şi “un coridor umanitar pentru civili”. El a propus, de asemenea, o “sesiune specială de negocieri pentru a schimba soldaţi” – propunere ignorată de Moscova.

Noul apel al ONU vine după ce o tentativă de evacuare a eşuat sâmbătă, ucrainenii considerându-i pe ruşi responsabili pentru eşec.

BVB | Știri BVB
ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (05/08/2026)

Reducere capital social - Certificat de Inregistrare a Instrumentelor Financiare

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (05/08/2026)

Erata Trading Update din S1 2026 - Tabel privind incasarile viitoare contractate

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (05/08/2026)

Demersuri privind vanzare statii de incarcare masini electrice

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII BT INDEX ROMANIA ETF BET TR (BTBETRETF) (05/08/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/08/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor