Update articol:

ONU: Consiliul de Securitate a aprobat numirea noului mediator pentru Libia, Jan Kubis

onu

Consiliul de Securitate al ONU a aprobat vineri numirea experimentatului diplomat Jan Kubis în funcţia de emisar al ONU pentru Libia, la aproape un an după demisia ultimului mediator, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, l-a propus pe Kubis, care îi va urma în acest post lui Ghassan Salame. Salame a renunţat la această poziţie în martie anul trecut din cauza stresului. Adjunctul lui Salame, Stephanie Williams, a acţionat de atunci în calitate de emisar în exerciţiu.

Kubis, fost ministru slovac de externe, este în prezent coordonatorul special al ONU pentru Liban. De asemenea, în trecut, el a mai fost trimis special al ONU în Afganistan şi Irak.

Numirea sa survine după ce Consiliul de Securitate a aprobat în decembrie o propunere a secretarului general Guterres privind numirea diplomatului bulgar Nicolai Mladenov în acest post. O săptămână mai târziu însă, Mladenov a anunţat că nu poate prelua funcţia din “motive personale şi familiale”.

Libia a cunoscut haosul după răsturnarea susţinută de NATO a liderului Muammar Gaddafi în 2011. În octombrie anul trecut, principalele două tabere aflate în conflict, Guvernul de Uniune Naţională (GNA) de la Tripoli, recunoscut internaţional, şi Armata Naţională Libiană (LNA) din estul ţării, condusă de mareşalul Khalifa Haftar, au convenit o încetare a focului.

Haftar este susţinut de Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Rusia, în timp ce guvernul de la Tripoli este sprijinit de Turcia.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (02/03/2021)

Reluare plata dividend 2019

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (02/03/2021)

Raport curent cf art. 234, alin. 1, litera i) din Reg. 5/2018

ELECTROARGES SA (ELGS) (02/03/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020 - versiune limba Engleza

Erste Group Bank AG (EBS) (02/03/2021)

Notificare - detineri < 4%