Update articol:

Orban: Declaraţia preşedintelui Ungariei care compară anexarea Crimeei cu Tratatul de la Trianon – o jignire adusă României; Cîţu: Discutăm aici, la Bucureşti

Sursa foto: facebook.com

Declaraţia preşedintelui Ungariei, Janos Ader, care ar fi comparat anexarea Crimeei de către Rusia cu Tratatul de la Trianon, care consfinţea unirea Transilvaniei cu România, reprezintă “o jignire” şi nu trebuie să rămână fără răspuns, a declarat marţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

“Este o declaraţie belicoasă, o declaraţie care n-are nicio legătură cu realitatea istorică şi care a fost făcută într-un cadru total nepotrivit. Acolo era cu totul şi cu totul alta temă de discuţie, iar să faci o legătură între anexarea Crimeei de către Rusia şi o decizie care, practic, a fost luată în urma voinţei populare exprimate pe baza contextului internaţional care exista la finalul războiului este o jignire la adresa României”, a declarat Orban, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.

Potrivit acestuia, “în mod normal o astfel de declaraţie nu poate fi lăsată fără răspuns” din partea autorităţilor de la Bucureşti.

Premierul Florin Cîţu consideră că declaraţia preşedintelui Ungariei, János Áder, care ar fi comparat anexarea Crimeei de către Rusia cu Tratatul de la Trianon, trebuie discutată la Bucureşti, potrivit Agerpres.

Întrebat despre paralela făcută de preşedintele Ungariei la Summitul de lansare a Platformei Internaţionale Crimeea, Cîţu a spus: “Aceste lucruri le discutăm aici, la Bucureşti”.

Pe de altă parte, Cîţu a explicat că a susţinut la summit drepturile minorităţii române din Ucraina.

“Am fost la un summit, care are nişte reguli foarte clare, în care am susţinut, şi aici mă surprinde că nu interesează pe foarte multă lume, am văzut atacurile celor de la PSD, am susţinut drepturile minorităţii române din Ucraina, dreptul de a avea şcoală în limba maternă. Am susţinut aceste drepturi la fiecare întâlnire, chiar şi la bilaterala cu premierul Ucrainei şi acesta este mesajul meu ferm pe care l-am transmis acolo. Acesta era obiectivul pentru care am mers acolo. Ştiţi că aceste summituri au un mod foarte clar de a se desfăşura”, a declarat Cîţu, marţi, la Parlament.

Cetăţenii ungari păstrează memoria agresiunii puterilor ocupante, precum şi trauma provocată de Trianon şi înţeleg de ce anexarea Crimeei a rămas o ”rană deschisă” pentru poporul ucrainean, a declarat luni preşedintele ungar János Áder la summitul Platformei Internaţionale Crimeea, desfăşurat la Kiev, a relatat agenţia MTI.

BVB | Știri BVB

CONPET SA (COTE) (12/08/2022)

Raport semestrial S1 2022

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (12/08/2022)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

CONPET SA (COTE) (12/08/2022)

Convocare AGOA & AGEA 20(21).09.2022

BIOFARM S.A. (BIO) (12/08/2022)

Raport semestrial S1 2022