Update articol:

Orban, despre candidatul cu USR PLUS la Primăria Sectorului 2: Ei au fost mai determinaţi în a avea acest sector

Premierul Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat, duminică seara, referitor la faptul că în urma negocierilor cu USR PLUS a fost desemnat Radu Mihai candidat comun pentru Primăria Sectorului 2, şi nu viceprimarul liberal Dan Cristian Popescu, că acest rezultat a venit în urma unor dezbateri şi analize şi a determinării USR PLUS de a avea candidatul în acest sector.

“Spre deosebire de alţi parteneri politici, noi nu ne-am decis candidaţii în Partidul Naţional Liberal în niciun sector, pentru că noi am aşteptat rezultatul discuţiilor şi negocierilor, pentru că ştiam că vom lua decizii legate de candidaţii noştri. Eu nu am vrut să-mi anunţ un candidat la primărie, în condiţiile în care eu ştiam că eram angajat în negocieri, pe care poate ulterior ar fi trebuit să-l retrag. Alţii şi-au făcut campanii” şi au încercat să câştige la notorietate, a afirmat Orban, la B1 Tv, potrivit Agerpres.

Întrebat de candidatul comun anunţat de PNL şi USR PLUS pentru Primăria Sectorului 2, Orban a spus că “nu s-a judecat pe persoană”.

“Au existat mai multe criterii pe care s-au purtat negocierile şi deciziile care s-au luat în ultimă instanţă sunt decizii politice. Faptul că la Sectorul 2 este un candidat USR-PLUS este rezultatul unor dezbateri, analize, evaluări pe care le-am făcut şi a unei determinări care a existat din partea partenerilor de a avea Primăria Sectorului 2. Faptul că s-a ajuns la această înţelegere, asta nu înseamnă că cei care ar fi vrut să candideze din partea Partidului Naţional Liberal n-o să fie pe listele Partidului Naţional Liberal. Cei care erau înscrişi în competiţia internă vor fi pe primele locuri, vor fi viceprimari, vor avea poziţii importante în administraţia Bucureştiului”, a evidenţiat preşedintele PNL, întrebat de ce s-a optat pentru Radu Mihai, în condiţiile în care Dan Cristian Popescu are mai multe experienţă administrativă, dar şi notorietate.

Liderii PNL, USR şi PLUS au anunţat sâmbătă că vor susţine candidaţi comuni la alegerile locale la primăriile de sector ale Capitalei şi la primăria generală.

USR PLUS va avea candidaţi la sectoarele 1, 2 şi 4, iar PNL la 3, 5 şi 6. La Sectorul 1 va candida Clotilde Armand (USR), Sectorul 2 – Radu Mihai (USR), Sectorul 3 – Adrian Moraru (PNL), Sectorul 4 – Simona Spătaru (PLUS), Sectorul 5 – Cristian Băcanu (PNL) şi Sectorul 6 – Ciprian Ciucu (PNL).

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (04/12/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (04/12/2020)

Hotarari AGA O & E din 04.12.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (04/12/2020)

Litigiu dosar nr. 5179/2/2019

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (04/12/2020)

Structura actionariat la data de 30 noiembrie 2020