Update articol:

Orban îşi depune miercuri demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Ludovic Orban

Ludovic Orban a anunţat că îşi va depune miercuri, la ora 12,00, demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.

“Sunt un om de onoare, un om care îşi respectă cuvântul, îmi voi depune demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor mâine (miercuri – n.r.), la ora 12,00, şi voi face o declaraţie după ce îmi depun demisia”, a spus Orban, marţi, la Palatul Parlamentului.

El informa, în urmă cu două săptămâni, după ce a pierdut alegerile pentru preşedinţia PNL, că şi-a trimis la partid demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a fi la dispoziţia preşedintelui liberalilor, care să o depună în momentul în care consideră necesar.

“Nu mi-am depus demisia la Camera Deputaţilor, pentru că, dacă astăzi mi-aş fi depus demisia la Camera Deputaţilor, cel mai probabil preşedinte al Camerei Deputaţilor ar fi ajuns un pesedist şi nu vreau să fac un cadou PSD”, explica Ludovic Orban.

El preciza că demisia lui va fi la dispoziţia preşedintelui PNL pentru 15 zile, iar, dacă acesta nu o va înainta în acest interval de timp, o va depune personal.

 

 

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (17/08/2026)

Informare decontare finantare PNRR pentru parcul fotovoltaic Giurgiu

Fondul deschis de investitii Globinvest BET-XT ETF (GIBXTETF) (17/08/2026)

Notificare SSIF Tradeville - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (18.08.2026) a simbolului GIBXTETF si numarul de unitati emise

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (17/08/2026)

Disponibilitate vot on-line AGEA din data de 27/28.08.2026

Digi Communications N.V. (DIGI) (17/08/2026)

Anunt privind incheierea perioadei de stabilizare aferente actiunilor Digi Spain