Update articol:

Orban: N-am niciun secret, nimeni nu deţine despre mine informaţii care să-mi facă rău

Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că nu are “niciun secret” şi nimeni nu deţine despre el informaţii care ar putea să-i facă rău în cariera politică, subliniind că în 31 de ani de activitate publică a avut destui adversari care au lansat atacuri la adresa sa, cele mai multe dintre ele “neadevărate, chiar calomnii”.

Acesta a răspuns astfel, întrebat dacă îşi face griji despre ce ar putea dezvălui prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan cu privire la negocierile purtate în spatele uşilor închise, la Vila Lac, cu UDMR şi USR PLUS referitoare la formarea guvernului, în urma cărora Orban a fost acuzat că ar fi cedat trei ministere-cheie, fără să-şi consulte colegii de partid.

“Sunt un om care sunt în activitatea publică de 31 de ani, n-am niciun secret, nimeni nu deţine despre mine informaţii care ar putea să-mi facă rău, pentru că, Slavă Domnului, de-a lungul carierei mele am avut destui adversari şi oricine a avut de spus ceva rău despre mine a spus, cele mai multe dintre ele neadevărate, chiar calomnii”, a declarat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Preşedintele PNL a transmis că nu are obiceiul să polemizeze cu colegi de partid prin mass-media.

“Eu am avut un mandat de negociere, ăsta e adevărul, dumneavoastră aţi fost acolo, aţi văzut că nu au mai fost prezenţi, nici a doua, nici a treia, nici a patra zi. Adică, să ignori un adevăr evident pe care-l cunoaşte toată lumea, media, partenerii de coaliţie…dar nu obişnuiesc să polemizez cu colegii mei “, a declarat Orban.

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, i-a transmis lui Ludovic Orban, într-o declaraţie la România TV, să înceteze să ducă o “campanie murdară” şi consideră că afirmaţiile liderului liberalilor trebuiau ţinute în interiorul partidului.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (31/07/2026)

Solicitare de convocare a AGOA Fondul Proprietatea S.A.

Sphera Franchise Group (SFG) (31/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 01.08.2026 - 30.08.2026

Premier Energy PLC (PE) (31/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 01.08.2026 - 31.08.2026

Vista Bank Bonds 2036 (VISTA36E) (31/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014