Update articol:

Orban: PACT, condus de Sebastian Burduja, va fi integrat în PNL (video)

Protocolul de fuziune dintre PACT şi PNL va fi definitivat zilele următoare, urmând ca acest document să fie supus aprobării forurilor statutare ale celor două partide.

Punem bazele celei mai importante construcții politice din România ultimilor ani, pornind de la înțelegerea și asumarea faptului ca țara noastră trece printr-o criză profundă. Nu mai e loc pentru orgolii, dezbinare sau stat pe margine. Inainte, împreună! 🇷🇴

Publicată de Sebastian Burduja pe Luni, 18 martie 2019

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat: „O echipă formată din secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, domnul preşedinte al PNL Bihor, Ilie Bolojan, şi subsemnatul am fost mandataţi de Biroul Executiv să demarăm negocierile de integrare în PNL a Partidului Acţiunea Civică a Tinerilor condus de domnul preşedinte Sebastian Burduja. Am purtat discuţiile cu viitorii noştri parteneri şi astăzi am prezentat în BEx rezultatele negocierilor purtate şi am luat decizia să demarăm procedurile de integrare a Partidului Acţiunea Civică a Tinerilor, condus de preşedintele Sebastian Burduja, în PNL. Protocolul de fuziune va fi definitivat în zilele următoare, urmând să fie supus aprobării forurilor statutare ale celor două partide, astfel încât să finalizăm această procedură prin care tinerii extrem de bine pregătiţi, care au dat semnale extrem de serioase că vor să se implice în actul de decizie politică la nivel naţional, să contribuie cu toată competenţa şi energia pe care o au la îndreptarea României într-o direcţie bună, să devină membri ai PNL şi să fie reprezentaţi la nivelul tuturor structurilor de conducere ale PNL”.

La rândul său, preşedintele PACT, Sebastian Burduja, a susţinut că această fuziune este „cea mai importantă mişcare între două forţe politice în România anului 2019”: 

„Suntem două forţe politice complementare cu valori comune. PACT pentru România înseamnă, pe de-o parte, o echipă de experţi pregătiţi la cel mai înalt nivel şi la universităţi de prestigiu şi la companii şi la instituţii internaţionale, înseamnă o reţea în diaspora de mii sau zeci de mii de români, cea mai întinsă organizaţie în diaspora este Liga studenţilor români din străinătate pe care am fondat-o acum zece ani şi aducem acest plus al campaniilor purtate în România profundă, în zone complicate, împotriva PSD din 2016”.