Update articol:

Orban s-a întâlnit cu guvernatorul BNR; discuţiile au vizat situaţia economică (actualizare)

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, s-a întâlnit luni cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Mi se pare perfect normală o discuţie cu guvernatorul Băncii Naţionale şi de altfel noi am fost într-o comunicare şi într-o colaborare constantă cu guvernatorul Băncii Naţionale şi în general cu echipa de experţi de la nivelul BNR. E normal să discut cu guvernatorul BNR privitor la situaţia economică şi la evaluările care există la nivelul BNR privitor la toate aspectele economice şi numai. (…) Am abordat problemele economice importante”, a declarat Ludovic Orban înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL care are loc la Parlament.

El a arătat că întotdeauna PNL a avut o colaborare foarte bună cu guvernatorul BNR.

„Am colaborat cu guvernatorul din 1999, când domnul guvernator a fost premierul Guvernului în ultimul mandat al lui Emil Constantinescu, a fost preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi avem o colaborare foarte bună din momentul respectiv până astăzi şi care va fi probabil şi mai bună de acum înainte”, a spus Orban.

Potrivit unor oficiali din BNR, Guvernatorul Isărescu i-a expus președintelui liberal tabloul macroeconomic al țării, evidențiind punctele vulnerabile și cele în care stăm confortabil din punct de vedere economic.

Se pare că Isărescu s-a arătat îngrijorat de dimensiunile deficitelor gemene (cel bugetar și de cont curent), arătând că pe termen scurt situația este gestionabilă, dar e nevoie de reforme structurale. ”Dacă aceste reforme nu se fac, corecțiile vor fi făcute de forțele pieței cu mai mare brutalitate”, i-a mai transmis Isărescu lui Ludovic Orban.