Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, alături de reprezentanţii PMP, a iniţiat, astăzi, demersurile pentru înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă în cazul gestionării pestei porcine africane, potrivit unui comunicat al preşedintelui PNL, Ludovic Orban.
Ludovic Orban a declarat: “A fost înregistrată la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor solicitarea şi proiectul de hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor privind verificarea modului prin care autorităţile statului român au pus în aplicare prevederile Programului naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane. Scopul comisiei este acela de a determina cauzele care au condus la apariţia focarelor de pestă porcină africană în România, la extinderea extrem de rapidă a acestei molime, erorile autorităţilor în gestionarea unei situaţii de criză cu impact economic major asupra tuturor categoriilor de populaţie, precum şi afacerile colaterale care au speculat această tragedie. (…) În cadrul comisiei de anchetă, ministrul Agriculturii, Petre Daea, alături de ceilalţi responsabilii din domeniu, vor trebui să dea explicaţii în privinţa incompetenţei şi indolenţei de care au dat dovadă în această perioadă, fapt care a generat un dezastru zootehnic. Este necesar ca vinovaţii să fie identificaţi şi puşi să plătească”.
Președintele PNL arată că ţări precum Polonia, Ucraina şi Lituania au reuşit să ţină sub control focarele (Polonia – 99 focare, Ucraina – 64, Lituania – 45), în timp ce în ţara noastră în doar două luni s-a ajuns la 732 de focare.
Ludovic Orban subliniază că răspunderea exclusivă pentru această situaţie gravă este a Guvernului, arătând că Executivul a “scăpat din mână situaţia şi a neglijat avertismentele timpurii, iar acum există pericolul ca Uniunea Europeană să introducă în zonă de restricţie întreaga ţară, cu ample repercusiuni economice”:
“Este abominabil cinismul şi ticăloşia actualei puteri care a furnizat informaţii privilegiate apropiaţilor săi politici, iar aceştia au speculat acest dezastru pentru a obţine profit. (…) Din păcate, actuala guvernare PSD controlată de Liviu Dragnea îşi dovedeşte o dată în plus incapacitatea de a servi interesul public, de a proteja interesele cetăţenilor oneşti ai acestei ţări, şi trebuie să plece”.
Liderii grupurilor deputaţilor PNL, Raluca Turcan, respectiv PMP, Eugen Tomac, au înaintat proiectul de hotărâre privind înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă în cazul gestionării pestei porcine africane: “Având în vedere că numărul focarelor de pestă porcină africană a crescut exponenţial în ultimele două luni ale acestui an – apariţia unor focare noi în fiecare săptămână, care nu mai pot fi justificate doar prin răspândirea prin intermediul animalelor sălbatice infestate, ci şi prin activitatea umană şi circulaţia animalelor domestice, apreciem că Guvernul României nu a acţionat corespunzător în vederea combaterii acestui flagel. Fiind evident faptul că autorităţile române direct implicate în prevenirea şi combaterea pestei porcine africane au fost depăşite de situaţie şi, de asemenea, ţinând cont de faptul că este posibil ca instituţii ale statului să fie implicate în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare şi, mai grav, să fi instigat Guvernul României la acte şi măsuri contrare legii, în conformitate cu prevederile art. 73 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă transmitem Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor privind verificarea modului prin care autorităţile statului român au pus în aplicare prevederile Programului naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane”.
Virusul pestei porcine nu face ravagii doar în ferme, ci şi în industria cărnii, foarte mulţi procesatori şi comercianţi au renunţat la furnizorii români şi au adus porci din alte ţări. Crescătorii susţin că producţia internă a scăzut deja cu 15%, iar peste 1000 de oameni au rămas fără locuri de muncă în industria de profil.
Raed Arafat, Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a anunţat, miercuri, că au fost deschise dosare penale pentru cei care au introdus ilegal în ţară produse din carne infectată cu pesta porcină, fără să precizeze însă câte astfel de dosare au fost înregistrate.
“S-a intrat prin trafic ilegal de produse, iar noi am identificat produse gospodăreşti necertificate sanitar-veterinar care aveau pesta porcina africană, introduse ilegal în România. Au fost introduse ilegal prin vamă, nedeclarate. Se fac controale autorizate, dar nu le-au putut identifica. (…) Am identificat întotdeauna boala la frontiera României. Autoritatea statului a avut reacţie imediată. Ce-am fi făcut dacă am fi găsit-o în mijlocul ţării ca în alte state?”.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat, miercuri, că s-au înregistrat 781 de focare de pestă porcină, în zece judeţe, peste 120.000 de porci fiind deja sacrificaţi. ”Este cea mai gravă boală a animalelor de după al Doilea Război Mondial”, a spus Geronimo Răducu Brănescu. Potrivit acestuia, boala are capacitate foarte mare de răspândire, iar ”ştiinţa nu este acoperitoare pentru pesta porcină africană”.
Geronimo Răducu Brănescu a precizat că până în prezent au fost finalizate dosare pentru despăgubire pentru 1.890 de exploataţii, în valoarea totală de aproape 6,8 milioane de lei. Au fost plătite 84 de dosare, în valoare de 220.060 de lei şi sunt în curs de finalizare 681 de dosare.
Colegiul Medicilor Veterinari din România (CMVR) a precizat, într-un comunicat remis miercuri, că nu există în nicio ţară medici veterinari specialişti în pesta porcină africană şi niciun medic veterinar nu este specialist într-o anumită boală:
“Nu există în nicio ţară din lume medici veterinari specialişti în pesta porcină africană, cum nu există niciun medic veterinar specialist într-o anumită boală. Medicii veterinari sunt absolvenţi care au competenţe dobândite în urma studiilor pentru examinarea animalelor, pentru diagnosticarea unei boli pe baza semnelor clinice, a leziunilor anatomopatologice, a rezultatelor examenelor specifice de laborator. Totodată, medicii veterinari au competenţe dobândite pentru prevenirea, controlul şi combaterea bolilor, inclusiv pentru pesta porcină africană”.
Ministrul agriculturii, Petre Daea, a afirmat marţi că în România nu există facultăţi care să pregătească specialişti în pesta porcină africană, prin urmare fiind necesară folosirea experienţei celor care s-au întâlnit cu specialişti şi cu experţi din afara ţării.
Situația măsurilor adoptate și a activităților desfășurate la nivelul județelor în care au fost confirmate focare de pestă porcină africană, conform informărilor operative ale instituțiilor prefectului, la data de 24.08.2018, ora 20.00 se prezintă astfel:
1. Județul Tulcea:
La nivelul județului sunt confirmate 520 focare de pesta porcină africană în 69 localități, iar în 7 localități există 11 suspiciuni cu analize în lucru.
La S.C. Dabzootehnica SRL a fost confirmat 1 focar PPA, exploatația fiind pusă sub restricție, situația se prezintă astfel:
• porci uciși cu CO2 – 772
• cadavre incinerate – 0
• cadavre îngropate – 0
La S.C. Carniprod SRL s-a finalizat activitatea de ucidere și decontaminare, situația se prezintă astfel:
• porci uciși cu CO2 – 48034
• cadavre incinerate – 4975
• cadavre îngropate – 43059
La S.C. Pigcom SA situația s-a finalizat activitatea de ucidere și decontaminare, situația se prezintă astfel:
• porci uciși cu CO2 – 20289
• cadavre îngropate – 19652
• cadavre incinerate – 637
La exploatația de suine aparținând Penitenciarului Tulcea a fost confirmat 1 focar PPA, situația se prezintă astfel:
• porci morți – 2
• porci uciși (inclusiv preventiv) – 252
II. Situația cazurilor la porc mistreț
a. fonduri de vânătoare unde a fost confirmat virusul – 8
• mistreți morți – 55
b. fonduri de vânătoare cu suspiciune – 3
• suspiciuni – 3
În perioada 10.06.2018-07.08.2018 ARBDD și Direcția Silvică au anunțat identificarea a 32 mistreți morți de la care nu au fost prelevate probe fiind găsiți în stare avansate de putrefacție și au fost îngropați la fața locului.
Pentru prevenirea răspândirii virusului au fost instituite 9 filtre de control și dezinfecție permanente, dispuse la ieșirile din județ în 6 localități (I.C. Brătianu – DN 22E, Smârdan – DN 22, Dăeni – DJ 222F, Rahmanu – DN 22A, Sarighiol de Deal – DJ 222, Baia – DN 22) și 2 filtre la intrările și ieșirile de la SC Carniprod Complex și 1 filtru la Pigcom SA, care asigură punerea în aplicare a măsurilor dispuse de CLCB – ULD.
Exploatațiile au fost plasate sub supraveghere oficială, fiind aplicate măsuri de restricție în ceea ce privește circulația persoanelor, animalelor, a produselor și subproduselor și a mijloacelor de transport.
2. Județul Constanța:
La nivelul județului sunt confirmate 54 focare de pestă porcină africană în 27 localități (Istria – 2, Cheia – 5, Vadu-Corbu – 4, Vadu Oii – 5, Gârliciu – 1, Ciobanu+Ciobanu Zona Pod Giurgeni – 5, Dulcesti – 1, Hârșova+Hârșova Popas 3 Movile – 6, Seimenii Mici-Seimeni – 1, Seimeni- 1, Lazu- 1, Tuzla – 1, Traian-Sacele – 2, Băltăgești- 2, Tichilești-Horia – 3, Mircea Vodă – 1, Topalu – 3, Viile-Ion Corvin – 2, Zorile-Adamclisi – 1, Sinoe-Mihai Viteazu – 1, Ion Corvin – 1, Piatra- Mihail Kogălniceanu – 1, Agigea- 1, Palazu Mic – 2, Peștera – Zona Cartier Militari – 1).
În acest moment nu sunt raportate suspiciuni cu probe în lucru.
I. Situația focarelor la porc domestic
a. localități unde a fost confirmat virusul – 27
• focare confirmate – 54
• porci sacrificați – 4
• porci morți – 97
• porci uciși (inclusiv preventiv) – 5161
b. localități cu suspiciuni cu probe în lucru la LSVJ și IDSA – 0
• suspiciuni – 0
• porci morți – 0
• porci sacrificați – 0
II. Situația focarelor la porc mistreț
a. fonduri de vânătoare unde a fost confirmat virusul – 0
• mistreți morți – 0
• mistreți captivi uciși în exploatație privată – 63
Având în vedere situația prezentă, se aplică măsurile stabilite prin Planul de măsuri impus în caz de confirmare și s-a luat decizia de plasare sub supraveghere, de informare a cetățenilor din zonele afectate, de instaurare a zonelor de protecție si supraveghere.
În continuare se aplică toate măsurile stabilite prin Planurile de măsuri aprobate în CLCB și sunt mentinute 5 filtre de control și dezinfecție, în 4 localități (Saraiu – 1 filtru , Dulcești – 1 filtru, Ostrov – 2 filtre, Mihai Viteazu – 1 filtru). Filtrele sunt formate din reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanța și cei ai Poliției locale, împreună cu reprezentanți ai D.S.V.S.A. Constanța, pentru controlul tuturor mijloacelor de transport ce tranzitează zona de protecție și zona de supraveghere. S-au instalat dezinfectoare rutiere la limita dintre zona de protecție și zona de supraveghere.
Măsurile stabilite se vor menține până la eradicarea focarelor.
3. Județul Bihor:
La nivelul județului sunt confirmate 28 focare de pestă porcină africană în 8 localități (Albiș – 5, Crestur – 2, Abrămuț – 3, Cherechiu – 7, Olosig – 8, Galoșpetreu – 1, Sânicolau de Munte – 1 și Făncica – 1) nu sunt localități cu suspiciuni sau probe în lucru. De asemenea, a fost confirmat 1 caz la efectivele de mistreți din Fondul cinegetic nr. 9 Cubulcut – Direcția Silvică Bihor.
I. Situația focarelor la porc domestic
a. localități unde a fost confirmat virusul – 8
• porci morți – 82
• porci uciși (inclusiv preventiv) – 1246
• porci sacrificați – 5
b. localități cu suspiciuni cu probe în lucru la LSVJ și IDSA – 0
• nr. suspiciuni – 0
• porci morți – 0
II. Situația cazurilor la porc mistreț
a. fonduri de vânătoare unde a fost confirmat virusul – 1
• mistreți morți – 1
În data de 18.07.2018, Centrul Local de Combaterea Bolilor Unitatea Locală de Decizie a emis decizia nr. 6655, privind aprobarea Planului de măsuri pentru controlul bolii Pesta Porcină Africană la porcii domestici și mistreți ca urmare a cazurilor confirmate în localitățile Crestur, Olosig, Sânicolau de Munte, Abrămuț, Cherechiu, Albiș, Galoș Petreu și Fondul de vânătoare nr. 9 Bihor.
La nivelul județului au fost luate măsuri pentru instituirea a 2 filtre de control și dezinfecție în 2 localități (Beiuș și Marghita)
Exploatațiile au fost plasate sub supraveghere oficială, fiind aplicate măsuri de restricție în ceea ce privește circulația persoanelor, animalelor, a produselor și subproduselor și a mijloacelor de transport.
4. Județul Satu Mare:
La nivelul județului sunt confirmate 7 focare de pesta porcină africană în 4 localități (Tășnad – 1, Bocicău – 4, Târna Mare – 1 și Gherța Mare – 1). De asemenea, au fost confirmate 10 cazuri de pestă porcină africană la mistreți din 4 fonduri de vânătoare (FV 16 Noroieni, FV 44 Cehal, FV 47 Supur și FV 43 Săuca).
I. Situația focarelor la porc domestic
a. localități unde a fost confirmat virusul – 4
• focare confirmate – 7
• porci sacrificați – 0
• porci morți – 39
• porci uciși (inclusiv preventiv) – 58
b. localități cu suspiciuni cu probe în lucru la LSVJ și IDSA – 0
• nr. suspiciuni – 0
• porci morți – 0
II. Situația cazurilor la porc mistreț
a. fonduri de vânătoare unde a fost confirmat virusul – 4
• mistreți morți – 21
Exploatațiile au fost plasate sub supraveghere oficială, fiind aplicate măsuri de restricție în ceea ce privește circulația persoanelor, animalelor, a produselor și subproduselor și a mijloacelor de transport.
La nivelul județului au fost luate măsuri pentru instituirea a 4 filtre de control și dezinfecție în 4 localități (Supur – DN 19A, Halmeu- DN 1C, Carei – DN 19, Livada – DN 1C).
Începând cu data de 13.08.2018 focarele de pestă porcină africană din localitățile Micula și Bercu Nou au fost stinse.
5. Județul Brăila:
La nivelul județului sunt confirmate 37 focare de pestă porcină africană în 24 localități (Frecăței – Insula Mare a Brăilei – 3, Titcov – 1, Salcia –1, Agaua –1, Stoienești –1, Berteștii de Jos – 1, Berteștii de Sus – 1, Spiru Haret – 1, Gura Gârluței – 1, Polizești – 1, Stăncuța – 1, Mărașu – 1, Măgureni – 1, Bandoiu – 1, Lanurile – 2, Mihai Bravu – 1, Gropeni – 4, Însurăței – 1, Cuza-Vodă – 1, Tufești – 6, municipiul Brăila – 1, Tichilești – 2, Victoria – 2 și Lacu Rezii – 1), iar în 1 localitate (Tufești – 3 suspiciuni Tebu Consult Invest) există 3 suspiciuni cu probe în lucru.
I. Situația focarelor la porc domestic
a. localități unde a fost confirmat virusul – 24
• focare confirmate – 37
• porci sacrificați – 2
• porci morți – 548
• porci uciși (inclusiv preventiv) – 27690
b. localități cu suspiciuni cu probe în lucru la LSVJ și IDSA – 1
• nr. suspiciuni – 3
• porci morți – 0
• porci uciși – 0
II. Situația cazurilor la porc mistreț
a. fonduri de vânătoare unde a fost confirmat virusul – 0
• mistreți morți – 0
La S.C. I.I. Ene Larisa SRL situația se prezintă astfel:
• porci uciși – 504
La S.C. Prichindesa Pig SRL situația se prezintă astfel:
• porci uciși – 1542
La S.C. ROMSOCI situația se prezintă astfel:
• porci uciși – 433
În conformitate cu Hotărârea nr. 14 adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență au fost dispuse măsuri pentru:
– instituirea restricției de tonaj la circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe drumul județean DJ 211A – tronsonul Viziru – Cuza Vodă și pe drumul județean DJ 212 – tronsonul Cuza Vodă – Mihai Bravu;
– emiterea deciziilor privind măsura excepțională a uciderii preventive de suine în zona de protecție și în zona de supraveghere stabilite prin planul de măsuri.
Urmare a includerii în zona de supraveghere a exploatațiilor comerciale Tebu Consult Invest – aproximativ 136.000 porci, Romsoci – aproximativ 36.000 porci, II Ene Larisa – 500 porci, s-a dispus aplicarea unor măsuri sporite de igienă și biosecuritate la nivelul acestor exploatații.
În conformitate cu Hotărârea nr. 19 adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a fost dispusă măsura anulării instituirea restricției de tonaj la circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe drumul județean DJ 211A – tronsonul Viziru – Cuza Vodă și pe drumul județean DJ 212 – tronsonul Cuza Vodă – Mihai Bravu.
în data de 23.08.2018 a fost aprobat Planul de măsuri la confirmare în zona de protecție și cea de supraveghere a focarului de pestă porcină africană din SC Romsoci SRL din localitatea Tichilești, comuna Tichilești – aproximativ 35000 porci.
La nivelul județului au fost luate măsuri pentru instituirea a 8 filtre de control și dezinfecție în 4 localități, în zona de supraveghere a focarelor (Stânca – la trecere BAC, Gropeni – la trecere BAC, Spiru Haret – pe DJ 212 și Lanurile – la intrarea și la ieșirea din localitate, Viziru – la ieșirea din localitate, Însurăței – la intrarea și ieșirea din localitate).
Exploatațiile au fost plasate sub supraveghere oficială, fiind aplicate măsuri de restricție în ceea ce privește circulația persoanelor, animalelor, a produselor și subproduselor și a mijloacelor de transport.
6. Județul Ialomița:
La nivelul județului sunt confirmate 91 focare de pestă porcină africană în 22 localități (Giurgeni – 4, Luciu – 4, Gura Ialomiței – 3, Bordușani – 2, Făcăeni – 10, Fetești – 6, Vlădeni – 19, Progresu – 2, Mihail Kogălniceanu – 9, Hagieni – 4, Țăndărei – 4, Cegani – 1, Bucu – 1, Ograda – 2, Săveni – 2, Movila – 2, Stelnica – 2, Lăcusteni – 3, Maltezi – 2, Platonești – 6, Sudiți –2 și Rovine – 1.
De asemenea, există 1 caz confirmat de pestă porcină africană la un mistreț din fondul de vânătoare FV 10 Chirana.
I. Situația focarelor la porc domestic
a. localități unde a fost confirmat virusul – 22
• focare confirmate – 91
• porci sacrificați – 0
• porci morți – 233
• porci uciși (inclusiv preventiv) – 8077
b. localități cu suspiciuni cu probe în lucru la LSVJ și IDSA – 0
• nr. suspiciuni – 0
• porci morți – 0
• porci uciși – 0
II. Situația cazurilor la porc mistreț
a. fonduri de vânătoare unde a fost confirmat virusul – 1
• mistreți morți – 1
În ședințele Centrului Local de Combaterea Bolilor a fost aprobat „Planul de Măsuri privind combaterea focarelor de Pestă Porcină Africană” la nivelul județului Ialomița, precum și măsurile ce se impun în zonele de restricție în vederea reducerii pericolului de răspândire a bolii în zonele învecinate, fiind emise punctual decizii de ucidere preventivă în localitățile în care a fost confirmat virusul pestei porcine africane.
De asemenea, în jurul focarelor de pestă porcină africană, au fost dispuse măsuri pentru montarea de microfiltre dezinfectoare.
La nivelul județului au fost luate măsuri pentru instituirea a 20 filtre de control și dezinfecție în 7 localități (Bordușani – 3, Vlădeni – 1, Sudiți – 2, Făcăeni – 2, Bucu – 4, Fetești – 6 și Săveni – 2).
Exploatațiile au fost plasate sub supraveghere oficială, fiind aplicate măsuri de restricție în ceea ce privește circulația persoanelor, animalelor, a produselor și subproduselor și a mijloacelor de transport.
7. Județul Sălaj:
La nivelul județului sunt confirmate 2 cazuri de pestă porcină africană la mistreți din 2 fonduri de vânătoare (FV 30 Carastelec și FV 22 Panic).
I. Situația focarelor la porc domestic
a. localități unde a fost confirmat virusul – 0
• focare confirmate – 0
• porci sacrificați – 0
• porci morți – 0
• porci uciși (inclusiv preventiv) – 0
b. localități cu suspiciuni cu probe în lucru la LSVJ și IDSA – 0
• nr. suspiciuni – 0
• porci morți – 0
II. Situația cazurilor la porc mistreț
a. fonduri de vânătoare unde a fost confirmat virusul – 2
• mistreți morți – 11
În ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 24.07.2018, a fost aprobat „Planul de măsuri în vederea combaterii Pestei Porcine Africane” la nivelul județului Sălaj, precum și măsurile ce se impun în zonele de restricție, în vederea reducerea pericolului de răspândire a bolii în zonele învecinate.
Fondurile de vânătoare și localitățile din zonele de control au fost plasate sub supraveghere oficială, fiind aplicate măsuri de restricție în ceea ce privește circulația persoanelor, animalelor, a produselor și subproduselor și a mijloacelor de transport.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sălaj s-a întrunit în data de 03.08.2018, în ședință extraordinară, pentru a adopta planul de măsuri în vederea combaterii bolii pestă porcină africană (PPA), din focarele confirmate la mistreţ în Fondul de Vânătoare 30 Carastelec, pădurea Meja, comuna Măerişte și în Fondul de Vânătoare 22 Panic, comuna Bocșa.
Prin planul de măsuri adoptat a fost stabilită ca zonă infectată pe următoarele fonduri de vânătoare (FV): 30 Carastelec cuprinzând localităţile Bobota, Camăr, Dumuslău, Carastelec, Măerişte, Doh, Mălădia, Criştelec, Pusta, Bilghezd, Uileacu Şimleului, Zalnoc; 31 Lapiş – parţial, cuprinzând localităţile: Şumal, Leşmir, Zăuan Băi; 27 Măgura cu localitățile: Moiad, Lompirt, Ilişua, Giurtelecu Şimleului, Poiana Măgura, Cehei, Bădăcin, Sici, Pericei, Şimleu Silvaniei și 22 Panic – parțial cu localitățile: Câmpia, Sălăjeni, Bocșa, Borla și Badon.
La nivelul județului a fost stabilită zonă de control pe următoarele 4 fonduri de vânătoare (FV 22 Panic, FV 28 – Chieșd, FV 29 – Huseni, FV 31 – Lapiș).
8. Județul Galați:
La nivelul județului sunt confirmate 2 focare de pestă porcină africană în loc. Suceveni, iar în 1 localitate (Rediu– 1) există 1 suspiciune cu analize în lucru.
În ședința Centrului Local de Combaterea Bolilor a fost aprobat ”Planul de măsuri la suspiciunea focarului de Pestă Porcină Africană în extravilanul localității Suceveni”, precum și măsurile ce se impun în zonele de restricție, în vederea reducerea pericolului de răspândire a bolii în zonele învecinate. Totodată, a fost aprobată Decizia de distrugere a carcaselor și cadavrelor de suine prin metode alternative de îngropare pentru suspiciunea focarului situat în extravilanul localității Suceveni.
I. Situația focarelor la porc domestic
a. localități unde a fost confirmat virusul – 1
• focare confirmate – 2
• porci sacrificați – 0
• porci morți – 5
• porci uciși (inclusiv preventiv) – 92
b. localități cu suspiciuni cu probe în lucru la LSVJ și IDSA – 1
• nr. suspiciuni – 1
• porci morți – 0
II. Situația cazurilor la porc mistreț
a. fonduri de vânătoare cu suspiciuni cu probe în lucru la LSVJ și IDSA – 0
• mistreți morți – 0
La nivelul județului au fost luate măsuri pentru instituirea a 2 dezinfectoare pe DN 26.
Au fost efectuate vânători la mistreți, organizate de către A.J.V.P.S și Romsilva Galați pe următoarele fonduri de vânătoare:
1. FV Suceveni
2. FV Negrilești
3. FV Buciumeni
4. FV Bujoru
5. FV Adam
6. FV Ghidigeni
Se așteaptă rezultatele analizelor.
9. Județul Călărași:
La nivelul județului sunt confirmate 2 focare de pestă porcină africană în 1 localitate (Borcea – 2 focare), iar în 2 localități (Gâldău – 5 și Călărași – Ocolul Silvic Chiciu – 9) există 14 suspiciuni cu analize în lucru.
I. Situația focarelor la porc domestic
a. localități unde a fost confirmat virusul – 1
• focare confirmate – 2
• porci sacrificați – 0
• porci morți – 4
• porci uciși (inclusiv preventiv) – 74
b. localități cu suspiciuni cu probe în lucru la LSVJ și IDSA – 2
• suspiciuni – 14
• porci morți – 1
• porci sacrificați – 0
• porci uciși – 0
II. Situația focarelor la porc mistreț
a. fonduri de vânătoare unde a fost confirmat virusul – 0
• mistreți morți – 0
În cursul zilei de 16.08.2018, la propunerea DSV Călărași, s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor Călărași, pentru a se prezenta de către DSV Notele de fundamentare și Planurile de măsuri pentru localitatea Borcea în care s-au confirmat focarele pestei porcine africane.
În urma analizelor efectuate la probele prelevate de la porcul găsit mort într-o gospodărie particulară din loc. Rasa, com. Grădiștea, LSVJ nu a confirmat prezența virusului.
În conformitate cu deciziile Centrului Local de Combaterea Bolilor în localitatea unde a fost confirmat virusul pestei porcine africane au fost puse în aplicare planurile de măsuri specifice, precum și măsura extraordinară de ucidere preventivă a suinelor.
La nivelul județului au fost luate măsuri pentru instituirea a 2 filtre de control și dezinfecție, în 2 localități (ieșire din Comuna Borcea – 1 filtru și intrare din comuna Ștefan cel Mare – 1 filtru). Filtrele sunt formate din reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călărași, împreună cu reprezentanți ai D.S.V.S.A. Călărași, pentru controlul tuturor mijloacelor de transport ce tranzitează zona de protecție și zona de supraveghere.
S-au instalat dezinfectoare rutiere la limita dintre zona de protecție și zona de supraveghere. Măsurile stabilite se vor menține până la eradicarea focarelor.
10. Județul Ilfov:
La nivelul județului sunt confirmate 4 focare de pestă porcină africană în 2 localități (Tunari – 2 focare și Voluntari – 2 focare ).
I. Situația focarelor la porc domestic
a. localități unde a fost confirmat virusul – 2
• focare confirmate – 4
• porci sacrificați – 0
• porci morți – 8
• porci uciși (inclusiv preventiv) – 13
b. localități cu suspiciuni cu probe în lucru la LSVJ și IDSA – 0
• suspiciuni – 0
• porci morți – 0
• porci sacrificați – 0
• porci uciși – 0
II. Situația focarelor la porc mistreț
a. fonduri de vânătoare unde a fost confirmat virusul – 0
• mistreți morți – 0
• mistreți captivi uciși în exploatație privată – 0
În data de 18.08.2018, în localitatea Tunari, com. Tunari a fost confirmat virusul pestei porcine africane într-o exploatație particulară, în baza B.A. nr 15956/18.08.2018, emis de I.D.S.A. București.
În cursul zilei de 19.08.2018, s-a întrunit Centrul Local de Combaterea Bolilor unde a fost adoptat Programul de Măsuri privind combaterea focarului de Pestă Porcină Africană din localitatea Tunari, comuna Tunari, precum și măsurile ce se impun în focarul de boală, zonele de restricție și zona de protecție.
Au fost instituite dezinfectoare de picior, iar circulația vehiculelor și persoanelor înspre/dinspre exploatație se va face doar cu avizul DSVSA Ilfov. De asemenea a fost delimitată în jurul focarului zona de restricție care este formată din zona de protecție și zona de supraveghere. Având in vedere că localitatea Tunari este situată la limita județului Ilfov, în imediata apropriere a graniței cu municipiul București, zonele de restricție se întind și în municipiu.
Localitățile care se încadrează în zona de protecție sunt: Ștefăneștii de Jos, Tunari și Voluntari din județul Ilfov.
Localitățile care se încadrează în zona de supraveghere sunt: Otopeni, Odăi, Moara Domnească, Afumați, Petrești, Dimieni, Runcu, Corbeanca, Căciulați, Dascălu, Dobroiești, Balotești, Sectorul 1 și Sectorul 2 din mun. București.
În cursul zilei de 23.08.2018, s-a întrunit Centrul Local de Combaterea Bolilor Ilfov unde a fost adoptate următoarele măsuri:
-aprobarea Programul de Măsuri privind combaterea focarului de Pestă Porcină Africană din localitatea Voluntari, precum și măsurile ce se impun în zonele de restricție;
-interzicerea organizării de evenimente publice ce presupun aglomerări de persoane pe o rază de 10 km în jurul exploatațiilor comerciale de suine ( SC Interprod Invest SRL Periș, SC Codruț Com SRL Pantelimon, SC Agrofip Com SRL Pantelimon, SC Picofarm SRL Popești Leordeni și Incdbna Balotești ) până la finalizarea operațiunilor necesare stopării extinderii virusului;
-interzicerea de manifestări publice precum și suspendarea activității târgurilor de animale autorizate privind vânzarea/cumpărarea animalelor vii, pe teritoriul județului Ilfov în vederea stopării virusului PPA;
-efectuarea de controale la toate cantoanele silvice pentru a se verifica pădurarii ce cresc animale în pădure sau în imediata apropriere;
-intensificarea controalelor asupra vehiculelor ce tranzitează drumurile din județ.
Exploatațiile din aceste zone au fost plasate sub supraveghere oficială, fiind aplicate măsuri de restricție în ceea ce privește circulația persoanelor, animalelor, a produselor și subproduselor și a mijloacelor de transport.