Update articol:
Proiect editorial susținut de Iulius

Pariul pe regenerarea urbană – Ce orașe vor avea cele mai spectaculoase proiecte

Grupul IULIUS este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte de regenerare urbană din România, având deja în portofoliu pe acest segment Palas Iași, Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Cluj-Napoca. Compania este printre pionierii regenerării urbane din România și chiar dacă inițial a dezvoltat o rețea de malluri, în 2012 a înțeles nevoia de schimbare și și-a setat agenda investițiilor pe o direcție inovatoare, care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a orașelor.

Cele mai noi proiecte anunțate de IULIUS la Cluj-Napoca și Constanța, investiții care vor depăși 1,3 miliarde de euro, abordează reconversia unor spații cu trecut exclusiv industrial, pe care le redau comunităților prin proiecte creative, realizate de echipe care își asumă o viziune îndrăzneață asupra viitorului comunităților urbane, pornind de la particularitățile locurilor și de la așteptările oamenilor. 

Proiectul RIVUS de la Cluj-Napoca este cel mai avansat, aflându-se în etapa eliberării autorizației de construcție, și se anunță a fi un proiect al premierelor, cum ar fi faptul că este un demers de tip brownfield, care schimbă destinația fostei platforme industriale Carbochim într-una exclusiv pentru comunitate. Lucrările vor dura aproximativ trei ani de la momentul demarării, așteptate să se întâmple în prima jumătate a anului viitor. 

„Pentru noi, RIVUS este un proiect de reconversie urbană, dar și un proces de reinventare. Nu știu să fie multe exemple de astfel de demersuri care să readucă în țesutul urban o zonă industrială improprie pentru a funcționa în oraș sau preponderent neutilizată, dar să se fi păstrat și funcțiunea de producție. Punctul de pornire a fost acela să ne asigurăm că fabrica Carbochim, un simbol al industriei clujene și chiar al celei naționale, va continua să-și spună povestea, poate chiar mai răspicat, cu tehnologii noi și într-un spațiu confortabil pentru angajați. Am realizat acest lucru printr-o o investiție de 7 milioane de euro, Carbochim fiind acum parte din portofoliul IULIUS și cu perspective de dezvoltare foarte bune. Nu cred că o astfel de decizie este des întâlnită”, a explicat Raluca Munteanu, Director de Dezvoltare IULIUS.

O premieră este și colaborarea cu o casă de arhitectură prestigioasă, UNStudio, care are o listă impresionantă de proiecte în toată lumea. Focusul arhitecților olandezi este pe sustenabilitate, sublinierea legăturii cu natura și dezvoltare cu grijă față de ecosistemul local.

RIVUS, cu cea mai mare suprafață de shopping din regiune, magnet pentru branduri

Dezvoltarea fiecărui concept se face prin consultări publice, studii de piață, discuții cu experți locali și cu organizații non-guvernamentale, întâlniri de lucru cu multiple micro-comunități, rezultatul fiind un proiect „custom made”, construit în linie cu așteptările și nevoile locuitorilor. În cazul RIVUS, viziunea este ca acesta să devină o destinație, un loc pentru toți, în care să ajungi pentru job, shopping, evenimente culturale și artistice, timp liber, servicii, relaxare în parc și experiențe culinare. Un spațiu cu o amprentă verde unică, ce va ocupa 5 hectare, care va facilita conexiunea cu râul Someș. Proiectul va include cea mai mare suprafață de retail din țară (145.000 mp închiriabili) și IULIUS a încheiat deja contracte cu numeroși parteneri, unii prezenți în alte proiecte ale grupului, alte branduri fiind în premieră.

IULIUS admite că orice investiție nu este sustenabilă dacă nu se autosusține, iar componenta comercială este cea care asigură fezabilitatea financiară a proiectelor sale și permite, în același timp, integrarea unor funcțiuni fără rentabilitate directă, cum sunt parcurile, de exemplu, care sunt probabil zonele cele mai apreciate de public.

Dorința IULIUS este de a susține tranziția orașelor către neutralitate climatică, de aceea noile dezvoltări respectă principiile New European Bauhaus, cum ar fi combaterea fenomenului de sprawl, adică expansiunea haotică către zonele rurale învecinate și abandonarea centrului orașului, după cum a arătat Raluca Munteanu. În plus, conceptele IULIUS dezvoltate până acum sunt singurele care includ grădini urbane de amploare, cu arbori maturi aduși din Italia și aclimatizați local chiar și 2-3 ani. „Tot în susținerea tranziției spre neutralitate climatică vin și investițiile de infrastructură majore, care facilitează transportul verde, dar, mai eficient, reduc distanțele dintre diferite puncte de interes ale orașului, precum și realizarea de clădiri nZEB”, a mai spus Raluca Munteanu.

RIVUS, dezoltat împreună cu Atterbury Europe, se conturează a fi proiectul cu cea mai mare diversitate de funcțiuni din portofoliul IULIUS. „Avem o componentă culturală foarte puternică, pentru că integrăm un centru de arte performative administrat ca parteneriat cu mediul cultural local, care știm că este unul efervescent în Cluj, dar și o sală de spectacole, ca funcțiuni incluse în premieră într-un proiect real estate. În premieră regională, vor fi centre de entertainment pentru întreaga familie, dar și tehnologiile cinematografice ale momentului, de exemplu IMAX. Va include un fresh market, gândit ca o platformă de interacțiune directă între producători și consumatori. Desigur, premiere vor fi și o serie de branduri fashion și concepte de ancore pe care comunitatea le-a inclus în topul așteptărilor în sondajele de piață”, a precizat reprezentanta companiei.

Cum va arăta Constanța după investiția de 800 de milioane de euro

Constanța este următoarea destinație a IULIUS, care pregătește pentru orașul portuar la Marea Neagră cel mai amplu proiect al său de până acum, o investiție de peste 800 de milioane de euro și o inițiativă complexă de reconversie urbană. Proiectul presupune transformarea unui teren de 38 de hectare, deținut de Oil Terminal și inactiv de mai bine de un deceniu, într-un hub urban activ și de impact.

Prima provocare majoră este decontaminarea terenului alocat dezvoltării și care în trecut a găzduit spații de depozitare a produselor petroliere, demersul de ecologizare fiind asumat de către IULIUS, ceea ce a și contat în procesul de selecție a partenerului pentru dezvoltare desfășurat de Oil Terminal. Proiectul va avea funcțiuni multiple, un hub de business regional, dar și o destinație pentru toate categoriile de public, întreg anul. Conceptul va integra grădini urbane, spații de birouri moderne, zone dedicate shoppingului și divertismentului, facilități educaționale și culturale, precum și o infrastructură avansată, menită să sprijine mobilitatea și conectivitatea.

BVB | Știri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (22/01/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2024

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (22/01/2025)

Incetare activitate Administrator de Risc