Update articol:

Parlamentul European recomandă introducerea unor reguli mai stricte privind răspunderea operatorilor de inteligenţă artificială

Sursa foto: europarl.europa.eu

Parlamentul European a recomandat introducerea unor reguli prin care operatorii să fie răspunzători pentru daunele produse de inteligenţa artificială de mare risc, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Eurodeputaţii au votat marţi, cu o largă majoritate, în favoarea unei iniţiative pentru stabilirea unui cadrul legal clar care urmăreşte să descurajeze orice activitate potenţial periculoasă şi să îi protejeze pe cetăţeni.

Până acum, au existat cazuri în care producătorii de inteligenţă artificială sau produsele care folosesc tehnologie au fost răspunzători de daune.

Propunerea urmăreşte creşterea răspunderii pentru companiile care folosesc inteligenţă artificială de mare risc, de exemplu în privinţa îngrijirii medicale sau a maşinilor autonome.

Iniţiativa cere un cadrul civil de răspundere care i-ar face pe operatorii de inteligenţă artificială de mare risc răspunzători pentru eventuale daune produse asupra vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi proprietăţii.

Eurodeputaţii au cerut de asemenea ca executivul comunitar să facă o listă exhaustivă de sisteme de inteligenţă artificială care au astfel de riscuri, care va fi actualizată cu regularitate, precum şi crearea unei noi comisii pe acest subiect, care să fie formată din experţi din ştiinţă, mediul de afaceri şi societatea civilă.

Parlamentul European a votat de asemenea în favoarea unei iniţiative pentru un cadrul legal la nivelul UE care să stabilească standarde etice pentru inteligenţa artificială, robotică şi tehnologiile conexe.

O a treia iniţiativă adoptată de legislativul comunitar cere Comisiei Europene să ţină cont de drepturile de proprietate intelectuală atunci când au legătură cu inteligenţa artificială.

Comisia Europeană va trimite probabil în PE la începutul anului viitor o propunere pentru un cadru legal privind inteligenţa artificială.

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (04/12/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (04/12/2020)

Hotarari AGA O & E din 04.12.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (04/12/2020)

Litigiu dosar nr. 5179/2/2019

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (04/12/2020)

Structura actionariat la data de 30 noiembrie 2020