Update articol:
BANKING FORUM 2026

Paul Cîrlănaru (CITR): Cererile de insolvență ale companiilor mari au crescut cu 141%; Fondurile de investiții încep să finanțeze companiile în dificultate din România

Paul Cîrlănaru (CITR): Cererile de insolvență ale companiilor mari au crescut cu 141%; Fondurile de investiții încep să finanțeze companiile în dificultate din România
 - poza 1

Peste 8.000 de companii de impact din România se află în dificultate, iar finanțarea redresării acestora reprezintă una dintre principalele provocări ale perioadei următoare, a declarat Paul Cîrlănaru, CEO CITR, în cadrul Banking Forum, organizat de Financial Intelligence. Acesta a arătat că investitorii specializați în finanțări cu risc ridicat, inclusiv fonduri din Polonia și țările baltice, manifestă un interes tot mai mare pentru piața românească.

„Avem o creștere de 141% pe categoria companiilor mari, companii de impact, cum le numim noi, în ceea ce privește cererile de insolvență, de la an la an. Dacă la nivel general creșterea este de 12%, în cazul companiilor mari și de impact este de aproximativ 2,5 ori mai mare ca număr de cereri. Acesta este un semnal că există dificultăți”, a declarat Paul Cîrlănaru.

Potrivit studiilor realizate anual de CITR, dintre cele aproximativ 46.000 de companii din România care dețin active de peste un milion de euro și reprezintă circa 83% din ecCEConomie, peste 8.000 se află în dificultate. Cîrlănaru a menționat că la nivelul acestei categorii de companii se concentrează datorii de aproximativ 163 de miliarde de euro.

  • Băncile nu pot susține singure restructurarea companiilor

CEO-ul CITR a explicat că finanțarea bancară tradițională este dificil de utilizat în cazul companiilor aflate deja în dificultate, din cauza riscurilor și a cerințelor prudențiale.

„Tipul de finanțare pe care îl oferă o bancă nu este neapărat compatibil cu zona de dificultate, pentru că ridică nivelul de risc într-o zonă greu compatibilă cu modul în care băncile trebuie să îl administreze din perspectiva prudenței”, a afirmat acesta.

În opinia sa, soluția presupune atragerea unor investitori care să contribuie cu capital sau să ofere finanțări subordonate creditelor bancare existente, inclusiv prin instrumente de tip mezzanine.

„Banca poate fi un partener, poate sta alături, dar trebuie să vină ceva și din partea cealaltă, din partea capitalului propriu. Și atunci aici intervine subiectul investițiilor în acest tip de companii sau cum se poate atrage capital acolo unde există perspectiva de redresare”, a explicat Cîrlănaru. 

  • O companie din Timișoara a atras o finanțare de 4 milioane de euro

Paul Cîrlănaru a prezentat exemplul unei companii de construcții din Timișoara care a atras o finanțare de 4 milioane de euro, tranzacție care a înlocuit parțial o finanțare bancară și a permis continuarea proiectului.

„Nu sună impresionant, dar este un prim pas, care a înlocuit și substituit parțial o finanțare bancară și care permite finalizarea proiectului. Banca avea garanții suficiente să fie confortabilă, dar nu mai putea pune capital”, a spus acesta.

CEO-ul CITR a precizat că pe piață apar și tranzacții de tip private credit, cu costuri de finanțare care tind către 15–17%.

„Am văzut, de asemenea, tranzacții de private credit, al căror cost tinde să se îndrepte către 15–17%. Și atunci trebuie găsite structuri care să genereze un asemenea randament. Aici intervine această combinație între creditul bancar și finanțarea de acest tip”, a explicat Cîrlănaru.

Acesta a subliniat că investitorii specializați urmăresc randamente mai ridicate și recuperarea investiției într-un interval relativ scurt, unul dintre principalii indicatori utilizați fiind rata internă de rentabilitate (IRR).

  • Fondurile din Polonia și țările baltice, interesate de România

Cîrlănaru a arătat că încrederea investitorilor în cadrul juridic și în predictibilitatea procedurilor de restructurare este esențială pentru dezvoltarea acestei piețe.

„Unul dintre aspectele esențiale pe care le-am observat în toate aceste tranzacții este reprezentat de siguranța și încrederea pe care investitorii o pot avea în astfel de tranzacții”, a declarat acesta, referindu-se la practica judiciară și la reglementările aplicabile.

Potrivit CEO-ului CITR, cel mai mare interes pentru acest timp de finanțare se remarcă, în prezent, n Polonia, unde există fonduri specializate care analizează oportunități de investiții în România.

Acesta a menționat inclusiv APS, companie activă anterior în achiziția portofoliilor de credite neperformante, care se orientează și către investiții directe, precum și interesul unor investitori din țările baltice.

„Cred că în următoarea etapă ar trebui să vedem sume ridicate și în România pe acest tip de fonduri. Cred că și BID poate avea o contribuție în acest sens, dar urmează să vedem exact cum se pot structura astfel de finanțări”, a concluzionat Paul Cîrlănaru.