Update articol:

Pavel Popescu: Dacă România nu intră în Schengen, îmi voi dedica ultimii doi ani din acest mandat pentru legislație și activitate politică ce vor viza în mod direct firmele și interesele austriece (rusești la bază) și olandeze prezente în România

Pavel Popescu, PNL Pavel Popescu, PNL

Dacă România nu intră în Schengen, îmi voi dedica ultimii doi ani din acest mandat pentru legislație și activitate politică ce vor viza în mod direct firmele și interesele austriece (rusești la bază) și olandeze prezente în România, a anunţat pe Facebook deputatul PNL Pavel Popescu, după ce Austria şi Olanda au anunţat că nu ar susţine aderarea ţării noastre la Schengen.

Ministrul austriac de Interne se declară împotriva extinderii spaţiului Schengen (ziarul Kurier)

Pavel Popescu a scris pe Facebook: “Refuz să iau în considerare un eșec al aderării României la spațiul Schengen până la sfârșitul anului. Sau scenariul amânării până la un alt moment “potrivit”.

Două ţări se opun momentan: Olanda și Austria. Cu mențiunea că premierul Olandei se agită mult zilele acestea cu telefoane, pentru a lărgi și mai mult clubul celor două țări pline de ifose, care ar intra în sevraj instant fără supradozele zilnice de gaz rusesc și cocaină columbiană.

Nu voi comenta înainte de 8 decembrie ce a făcut sau ce nu a făcut România de a ajuns în situația aceasta.

Dar dacă (Doamne ferește) România nu intră în Schengen până la sfârșitul anului vă spun ce voi face eu, un simplu parlamentar: îmi voi dedica ultimii doi ani din acest mandat pentru legislație și activitate politică ce vor viza în mod direct firmele și interesele austriece (rusești la bază) și olandeze prezente în România.

Desigur, mulți pot ironiza această postare. Au mai făcut-o și în 2019, atunci când am anunțat în Reuters (și PNL nu era la putere) că voi bloca investițiile chineze în România pe domenii strategice. M-am ținut de cuvânt.

De data aceasta va fi puțin diferit pentru că nu sunt singur. O bună parte din colegii de generația mea din Parlament sunt gata să mi se alăture.

Știu că ambasadorii celor două țări vor trimite această postare “acasă, în centrală”. Și bine fac. Pentru că nu e o vreo amenințare politică, ci doar o promisiune fermă că unii dintre noi, care nu am bagat mâna în «borcanul cu miere» cu aceste firme pentru că ne iubim țara, ne-am cam săturat.

P.S. Nu accept sfaturi de diplomație până în 8 decembrie. Eu sunt votat politic, nu sunt diplomat”.

Răzvan Nicolescu: Declarațiile ministrului austriac de interne cu privire la spațiul Schengen sunt ridicole

 

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (28/07/2025)

Consiliul Concurentei aproba tranzactia Digi - Telekom Romania Mobile

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Autorizarea reducerii capitalului social si a modificarii Actului Constitutiv

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 29.07.2025-27.08.2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (28/07/2025)

Perioada inchisa 29.07.2025-27.08.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/07/2025)

Proces de oferta publica de cumparare in cadrul programului de rascumparare