Update articol:

Pentru Biden, producţia de semiconductori este o problemă ”de securitate naţională”

Sursa foto: Facebook

Preşedintele american Joe Biden, inaugurând şantierul unei fabrici de semiconductori în Ohio (est), a estimat că fabricarea acestor componente electronice din ce în ce mai sofisticate este o chestiune de “securitate naţională”, în special în faţa ambiţiilor chineze, scrie AFP, potrivit Agerpres.

“Toate acestea sunt în interesul economiei noastre, sunt şi în interesul securităţii noastre naţionale”, a spus preşedintele american, pe un sit unde compania Intel intenţionează să investească gigantică sumă de 20 de miliarde de dolari.

Venit să laude o legislaţie recentă adoptată la iniţiativa sa, care deblochează subvenţii de 52 de miliarde de dolari pentru a lansa producţia de semiconductori, Joe Biden a reamintit că această măsură se înscrie în marea rivalitate dintre China şi Statele Unite.

“Nu e de mirare că Partidul Comunist Chinez a încercat cu putere să mobilizeze comunitatea de afaceri americană împotriva acestei legi”, a spus el, sub un soare arzător, în vecinătatea unor utilaje de şantier.

Democratul în vârstă de 79 de ani a subliniat că Statele Unite vor avea nevoie de componente electronice sofisticate “pentru sistemele de arme ale viitorului, care vor fi din ce în ce mai dependente de cipuri electronice”.

“Din păcate, în prezent, nu producem niciunul, niciunul dintre aceşti semiconductori avansati în America de astăzi”, a deplâns el.

Vizita preşedintelui american a avut şi un fundal electoral evident, întrucât se apropie alegerile legislative de la jumătatea mandatului în noiembrie.

Ohio, stat din Rust Belt, este o regiune cu uzine şi gulere albastre istoric favorabile democraţilor, dar căzute în mâinile republicanilor şi ale fostului preşedinte Donald Trump din cauza dezindustrializării, potrivit AFP.

BVB | Știri BVB

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (30/09/2022)

Raport consolidat pentru semestrul I 2022

PATRIA BANK S.A. (PBK) (30/09/2022)

Modificari in conducerea societatii

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (30/09/2022)

Autorizarea unui membru al Consiliului de Administratie

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (30/09/2022)

Alegere Presedinte CA si Comitete consultative