Update articol:

Penuria globală de cipuri de memorie pentru inteligenţa artificială obligă Apple să pregătească scumpiri

Penuria globală de cipuri de memorie pentru inteligenţa artificială obligă Apple să pregătească scumpiri
 - poza 1

Apple ia în calcul majorarea preţurilor unor produse, pe fondul crizei mondiale de cipuri de memorie, a declarat directorul general Tim Cook într-un interviu publicat de Wall Street Journal, potrivit News.ro.

Oficialul companiei a descris situaţia drept ”nesustenabilă”, semnalând că deficitul de memorii utilizate în dispozitive şi centre de date afectează inclusiv cel mai valoros producător de electronice de consum din lume.

Cererea explozivă generată de dezvoltarea inteligenţei artificiale a creat o competiţie acerbă pentru cipurile de memorie produse de companii precum Micron, SK Hynix şi Samsung. În prezent, o mare parte din capacitatea de producţie este direcţionată către memorii de mare viteză utilizate în centrele de date care alimentează modelele avansate de inteligenţă artificială.

Analiştii spun că declaraţiile lui Tim Cook arată amploarea problemei, deoarece Apple este cunoscută pentru capacitatea sa de a negocia contracte pe termen lung şi de a limita impactul scumpirilor asupra propriilor produse.

Potrivit estimărilor IDC, Apple ar putea majora cu aproximativ 100 de dolari preţurile modelelor premium iPhone Pro şi iPhone Pro Max, în timp ce versiunile mai accesibile ar putea rămâne neschimbate. Analiştii Bank of America estimează că majorări de preţ ar putea apărea şi la unele modele Mac şi iPad.

Creşterea cererii pentru inteligenţa artificială afectează în special piaţa memoriilor DRAM şi NAND. Centrele de date utilizează cantităţi uriaşe de memorie pentru antrenarea şi funcţionarea modelelor AI, ceea ce reduce disponibilitatea componentelor pentru smartphone-uri, computere personale şi alte dispozitive electronice.

În acelaşi timp, Apple încearcă să extindă funcţiile de inteligenţă artificială direct pe dispozitivele sale, ceea ce necesită cantităţi mai mari de memorie. Noile funcţii AI anunţate pentru iPhone, iPad şi Mac sunt compatibile doar cu modelele mai noi, echipate cu suficiente resurse hardware.

Tim Cook a declarat că Apple este dispusă să utilizeze inclusiv resursele financiare ale companiei pentru a contribui la extinderea capacităţilor de producţie şi la reducerea deficitului de pe piaţă. Totuşi, construirea noilor fabrici de cipuri necesită ani de investiţii, iar analiştii avertizează că presiunile asupra preţurilor ar putea continua şi în următorii ani.

BVB | Știri BVB
CHRISTIAN '76 TOUR S.A. (TRIP) (19/06/2026)

Notificare BT Capital Partners - Anunt privind perioda de pre-stabilizare

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (19/06/2026)

Contracte conf. art. 234 lit i) Reg. ASF nr. 5 din 2018