- Iniţial, tranzitul trebuia să se facă prin Chişinău, însă autoritățile moldovene nu și-au dat acordul pentru acest lucru
Peste 22.000 de pelerini hasidici au tranzitat Aeroportul din Bacău, în perioada 28 septembrie – 9 octombrie 2024, în călătoria de la Tel Aviv către Uman, Ucraina, pentru celebrarea Anului Nou evreiesc, anunţă Aeroportul.
Pelerinajul evreilor hasidici la Uman a fost descurajat de autoritățile din Ucraina, care le-au amintit că țara e în război – ca de altfel și de guvernul SUA, de unde urma să vină o parte din pelerini. Autoritățile israeliene au precizat și ele că pelerinii vor merge la Uman pe proprie răspundere, potrivit Europa Liberă Moldova.
În perioada 28 septembrie – 9 octombrie 2024, aeroportul a procesat 115 zboruri operate de cinci companiile aeriene: Fly One Airlines, El Al, Arkia, Hi Sky și Sky Up. Peste 60% din toate zborurile au fost operate de către operatori aerieni din România.
Aeroportul din Bacău a anunţat: “Pentru Aeroportul Bacău dar și pentru toate instituțiile statului care au fost implicate în procesarea unui număr atât de mare de zboruri într-o perioadă atât de scurtă, acest proiect a reprezentat o adevărată verificare a limitelor capacităților de infrastructură aeroportuară, de organizare logistică și a capabilităților echipelor tuturor entităților implicate.
Realizarea cu succes a acestui eveniment, a demonstrat profesionalismul și dedicarea atât a echipelor Aeroportului Bacău cât și a instituțiilor partenere care au sprijinit acest proiect.
A fost întărită, în acest fel, poziția Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău ca punct de reper internațional. Totodată au fost reconfirmate capacitățile și capabilitățile tuturor instituțiilor statului Român în asigurarea organizării a astfel de evenimente de anvergură.
Colaborarea strânsă cu autoritățile locale de menținere a ordinii publice, respectiv: Serviciul Român de Informații, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, I.S.U, Poliția Locală și Gruparea de Jandarmi Mobilă, Politia de Frontiera, Politia Transporturi, a fost crucială pentru menținerea unui nivel ridicat de siguranță pe parcursul evenimentului.
Mobilizarea autorităților din Statul Israel a fost de asemenea importantă. Acestea au asigurat o comunicare continuă cu toate părțile implicate în facilitarea acestui pelerinaj. Evidențiem în special interacțiunea cu domnul Roni Shabtai – Consulul Ambasadei Statului Israel în România, respectiv sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment.
Pelerinajul de la Uman este o tradiție venerată de peste două secole de către evreii hasidici, adunând astfel evrei din întreaga lume pentru a onora memoria rabinului Nachman. Acest eveniment spiritual oferă pelerinilor oportunitatea de a celebra Rosh Hashanah (Anul Nou) într-o atmosferă de reflecție și comuniune.
Pelerinajul de la Uman întărește nu doar legăturile culturale și spirituale între comunitățile evreiești din întreaga lume, dar subliniază angajamentul Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău față de promovarea dialogului interconfesional și a libertății religioase.
Aeroportul nostru se mândrește cu implicarea sa în facilitarea acestei tradiții semnificative pentru evreii hasidici, reafirmându-și deschiderea și cooperarea internațională”.
- Refuz din partea moldovenilor
Iniţial, pelerinajul trebuia să se facă prin aeroportul Chișinău, cum au făcut-o anul trecut, însă au fost înștiințați de agenția de turism din Israel că vor primi banii pe bilete înapoi, întrucât nu vor putea trece prin Moldova. Potrivit agenției Netivim Tours, citată de cotidianul israelian Haaretz, autoritățile moldovene nu și-au dat acordul pentru tranzitarea țării de către pelerini înaintea festivalului religios Rosh Hashanah.
Presa israeliană nu a scris despre motivele pentru care Moldova nu ar permite de data aceasta tranzitul de avioane charter cu pelerini prin aeroport.
„Ne simțim exploatați de moldoveni, după luni de negocieri pe această temă”, a declarat Levi Yitzhak Gvirtz, de la organizația Ihud Breslev din Uman, duminică, pentru agenția JNS.
Guvernul R. Moldova a informat luni, 9 septembrie, că nu poate „da curs solicitărilor organizatorilor” pelerinajului evreiesc la Uman privind organizarea de zboruri charter înspre Chișinău, de unde participanții ar fi trecut cu autobuze granița în Ucraina, ca anul trecut.
Executivul de la Chișinău a spus că pelerinajul este „inițiativă privată” și că „nu există angajamente financiare pentru a acoperi costurile suplimentare legate de organizarea pelerinajului, cum ar fi: coridoare separate sau spații dedicate pe aeroport sau traseul de deplasare al pelerinilor.”
De asemenea, guvernul de la Chișinău a spus că organizatorii pelerinajului din septembrie anul trecut nu și-au achitat încă datoriile către Trezoreria de Stat pentru „serviciile suplimentare oferite pelerinilor în 2023”, în sumă de 2,5 de milioane de lei.
Un alt motiv pentru care Moldova nu a permis repetarea „podului aerian” de anul trecut este, potrivit unei note explicative primite de la guvern, capacitatea aeroportului din Chișinău, care „a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de curse și pasageri în această perioadă, comparativ cu anul trecut”.
Uman, aflat la circa 200 km sud de Kiev, este locul mormântului rabinului Nachman din Breslau, care a trăit în secolul XVIII, fiind unul din fondatorii mișcării evreiești hasidice, și este loc de pelerinaj de peste 200 de ani.