Update articol:
LUNA PIEȚEI DE CAPITAL – DOI ANI DE PIAȚĂ EMERGENTĂ - FORUMUL PIEȚEI DE CAPITAL BY FINANCIAL INTELLIGENCE

Peter DE BOER, DN Agrar Group: Am decis să ne listăm la bursă, pentru a ne susține în continuare creșterea și pentru a fi și mai vizibili în România; pe viitor scopul nostru este să accesăm piața principală a BVB

DN Agrar Group a decis să se listeze la bursă, pentru a-și susține creșterea în continuare și pentru a fi și mai vizibili în România, a spus Peter DE BOER, Membru al Consiliului de Administrație și Manager Relația cu Investitorii DN Agrar Group, la Forumul Pieței de Capital, organizat de Financial Intelligence, pe 12 septembrie.

“Ne-am simțit foarte bine primiți la Bursa de Valori București, până acum, bineînțeles că a fost puțin dificil, ne-am listat și apoi la două săptămâni Putin a decis să invadeze Ucraina. Desigur, a fost șocant, încă este. Dar, în rest, ne simțim foarte bineveniți, descoperim noul ecosistem în care ne aflăm. Este ceva nou pentru noi, înainte aveam doar acţionari olandezi, suntem în România din 2008 și, bineînțeles, acum avem și acționari români. Există două motive principale pentru care am vrut să ne listăm la BVB. În primul rând este vorba despre stadiul de dezvoltare al companiei noastre, am stabilit o strategie de creștere prin fuziuni și achiziții pe care am îndeplinit-o cu succes, prin plasamentul privat, am strâns 5 milioane de euro, cu care am cumpărat Lacto Agrar la finalul anului și, apoi, am cumpărat și ferma Apold, prin intermediul unui împrumut oferit de ING. Al doilea motiv este că am văzut tot mai multe companii listate la BVB, deci BVB este o instituție în curs de dezvoltare, am văzut și în sectorul agricol multe povești de succes, așa că, pentru a ne susține în continuare creșterea și pentru a fi mai vizibili în România, am decis să ne listăm la bursă.”

 

Peter DE BOER apreciază că situația economică este dificilă și crede că asigurarea internă a 80% din hrana de care este nevoie pentru animalele crescute în fermele proprii este un avantaj. „În primele șase luni, am fost afectați dar nu atât de mult ca ceilalți, am putut controla situația. În al doilea semestru, este o poveste puțin diferită, dar ne concentrăm cu adevărat pe agricultura circulară care înseamnă că ne producem singuri hrana pentru animale, fertilizăm solul cu gunoiul de grajd de la vaci, deci limităm folosirea de îngrășământ chimic și vedem că acesta este viitorul în agricultură, în special dacă vă uitați la discuțiile în curs din Europa de Vest, în principal în Olanda, se pune tot mai mult accentul pe agricultura circulară. De aceea, următoarea noastră mare investiție va fi în dezvoltarea unei fabrici de compost. Cu aceasta ne putem reduce costurile de transport și, de asemenea, putem înființa o linie alternativă de afaceri pentru a vinde produsele. Ne asigurăm, de asemenea, în cazul unor schimbări viitoare în legislația privind utilizarea gunoiului de grajd, pentru a gestiona și a ne organiza corespunzător.”

În România, peste 50% din lapte este importat, a mai spus reprezentantul DN Agrar: „După cum știm, România vrea să dețină controlul asupra ofertei de hrană, asupra propriei aprovizionări cu alimente. În principal, laptele este importat din Ungaria și Polonia, așa că putem folosi potențialul de creștere pe piața laptelui. Dacă am compara cu celălalt domeniu al afacerii, agricultura – cultivarea pământului, în zona de ferme de lapte avem mai multă predictibilitate, nu depindem atât de mult de vreme. Ne dorim să creștem, să dezvoltăm fermele de vaci de lapte, o dată cu achiziția fermei Apold avem peste 10.000 de vaci de lapte și tineret bovin. De asemenea, lucrăm peste 7.000 de hectare de teren. Ne concentrăm pe dezvoltarea fabricii de compost și căutăm să creștem în continuare, prin achiziții. Oportunitățile de M&A de pe piața românească sunt limitate, așa că este mai vizibil să creștem organic. În curând vom publica rezultatele financiare pe semestrul 1, avem deja o creștere de 8% a cantității de lapte livrate și în prezent dezvoltăm ferma Apold, am renovat deja vechea sală de muls fapt care va duce la creșterea capacității și implicit a cantității de lapte iar cea nouă este în lucru și va fi gata în curând. Există cerere de la producătorii locali de lactate să livrăm cantități mai mari de lapte și vom face asta anul viitor, ajutând România să dețină controlul asupra aprovizionării cu produse de pe piața locală”.

Legat de piața de capital, DN Agrar vizează să promoveze pe piața reglementată a Bursei de Valori București.

Începând cu data de 19 septembrie 2022, DN AGRAR Group SA, simbol DN (BVB) este inclus în top 10 companii din indicele BETAeRO, al celor mai tranzacționate companii de pe piața alternativă a BVB.

BVB | Știri BVB

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (06/10/2022)

Eliberare unitati rezidentiale si locuri de parcare in cadrul One Cotroceni Park

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (06/10/2022)

Finalizarea Programului nr. 6 de rascumparare actiuni

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (06/10/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (06/10/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 03.10.-05.10.2022