Update articol:
FORUMUL PIETEI DE CAPITAL

Peter de Boer, DN AGRAR Group: „Toate proiectele din Strategia de Dezvoltare 2025 –2030 sunt în implementare, în următorii ani vom ajunge la o producție de lapte de două ori mai mare”

Peter de Boer, DN AGRAR Group: „Toate proiectele din Strategia de Dezvoltare 2025 –2030 sunt în implementare, în următorii ani vom ajunge la o producție de lapte de două ori mai mare”
 - poza 1 Peter de Boer

DN AGRAR traversează în 2026 un an dificil din perspectiva prețului laptelui, dar unul foarte bun operațional, iar proiectele prevăzute în strategia 2025–2030 se află în implementare, a declarat Peter de Boer, CEO DN AGRAR Group, într-o intervenție transmisă la Forumul Pieței de Capital, organizat de Financial Intelligence.

CEO-ul DN AGRAR a arătat că atât 2026, cât și 2027 sunt, pentru companie, „ani ai execuției”, cu accent pe implementarea investițiilor anunțate.

Potrivit CEO-ului DN AGRAR, sectorul lactatelor a traversat o perioadă dificilă financiar în 2026, în special din cauza corecției prețurilor, atât în Europa, cât și la nivelul pieței globale: „Toată lumea a putut observa că este un an dificil pentru sectorul lactatelor, din punct de vedere financiar, pentru că, din punct de vedere operațional, am avut un an foarte, foarte bun atât în agricultură, cât și pe segmentul laptelui.”

În primul semestru, prețul laptelui a fost cu aproximativ 30% mai mic decât anul trecut, a precizat acesta. Peter de Boer a spus însă că, spre finalul lunii august și în septembrie, compania a început să observe o revenire a pieței.

  • Producția de lapte a crescut cu 21%

În pofida scăderii prețului, DN AGRAR și-a majorat producția de lapte cu 21%.

Peter de Boer a precizat că DN AGRAR a reușit să securizeze 30,5 milioane de euro prin ING pentru dezvoltarea fermei CUT, o nouă fermă cu aproximativ 5.000 de animale, iar pregătirea terenului ar urma să înceapă în octombrie. Ferma este programată să devină operațională în martie 2028.

Împreună cu ferma Straja, aflată aproape de finalizare, DN AGRAR ar urma să ajungă la o producție anuală de 150–200 de milioane de litri de lapte. Pentru anul acesta, compania estimează o producție de aproximativ 80 de milioane de litri de lapte.

Peter de Boer a explicat că scăderea accentuată a prețului laptelui a fost determinată de mai mulți factori, printre care oferta ridicată din Europa. Anul trecut, potrivit acestuia, condițiile agricole favorabile din Europa de Vest au asigurat furaje mai ieftine, într-un moment în care prețurile laptelui erau ridicate: „Media europeană anul trecut a fost de 52 de eurocenți, prețul nostru mediu al laptelui a fost de 55 de eurocenți, deci mai mare, iar în România prețul mediu a fost în jur de 34 eurocenți. Avem avantajul competitiv de a livra zilnic lapte de calitate cu un procent ridicat de grăsime și proteine.”

În prezent, DN AGRAR observă însă o reducere a ofertei: „Vedem de câteva luni că oferta de lapte scade. La abatoare există cozi. Asta înseamnă că prețul laptelui a fost prea mic, iar fermierii își optimizează efectivele, vânzând animale. Este următorul pas natural.”

În același timp, exporturile europene au crescut în ultimele trei luni. Cotațiile futures indică în prezent un preț estimat de aproximativ 47 de eurocenți pe litru de lapte pentru anul viitor.

DN AGRAR și-a dublat capacitatea de producție a fertilizatorilor organici

Un alt proiect din strategia companiei privește valorificarea gunoiului de grajd. DN AGRAR a deschis în acest an cea de-a doua unitate de producție a fertilizatorilor organici, dublând capacitatea de la 7.000 la 14.000 de tone.

Compania a obținut recent și certificarea Ecocert, după un proces pe care Peter de Boer l-a descris ca fiind mai lung decât se anticipase: „Acest lucru va contribui la posibilitatea de a vinde compostul și în afara României, unde vom putea obține marje mai mari.”

DN AGRAR a atras, de asemenea, o finanțare de 3,5 milioane de euro pentru două noi unități de compostare, care ar urma să devină operaționale anul viitor.

Potrivit CEO-ului, după finalizarea acestora, aproximativ două treimi din componenta de compostare prevăzută în strategia pentru 2030 va fi deja implementată și operațională.

*Fabrica de smântână și lapte degresat, în faza de testare; vânzările ar urma să înceapă din octombrie

Peter de Boer a anunțat și că fabrica DN AGRAR destinată producției de smântână și lapte degresat este finalizată și se află în faza de testare: „Ne propunem ca din octombrie să începem să vindem smântână și lapte degresat.”

CEO-ul DN AGRAR consideră că proiectul este un diferențiator care va contribui la integrarea modelului de business: „Ceea ce încercăm să construim la DN AGRAR nu este doar o companie sau o fermă care produce lapte, o marfă, și o vinde. Încercăm să construim o platformă integrată, care să utilizeze toate resursele.”

Noua facilitate ar permite companiei să transporte mai eficient produse către piețe precum Grecia și Italia, unde, potrivit lui de Boer, prețurile laptelui sunt, în general, de peste 50 de eurocenți.

El a explicat că volumul de 100 mii de litri transportat în prezent cu patru camioane ar putea fi concentrat într-un singur transport, reducând amprenta asociată logisticii.

În plus, DN AGRAR ar putea furniza produse cu un conținut precis de grăsime și proteine către categorii noi de clienți: „Putem livra către Nestlé, Unilever, fabrici de înghețată, brutării. Putem livra lapte cu un procent exact de grăsime.”

În opinia sa, acest lucru va contribui și la reziliența modelului de business al companiei.

DN AGRAR dezvoltă un cluster alimentar în jurul Bucureștiului

Peter de Boer a vorbit și despre dezvoltarea unui food cluster, în principal în zona Bucureștiului.

Compania a realizat recent o tranzacție în Arad prin care a achiziționat o seră hidroponică cu producție de salată. Potrivit CEO-ului DN AGRAR, prețul de achiziție a fost de aproximativ 750.000 de euro, în timp ce valoarea activelor este estimată la 3–4 milioane euro. „Vom crește producția de la 1 milion de bucăți de salată la 2 – 3 milioane anual iar modelele noastre financiare arată că putem avea o marjă EBITDA cuprinsă între 45 -50% și o marjă de profit de peste 25%.”

În prima etapă, compania va testa modelul pe o suprafață de un hectar. În viitor, strategia pentru întregul cluster alimentar prevede extinderea până la 50 de hectare și dezvoltarea unui portofoliu diversificat de legume: „Vom crea un coș cu un mix de produse vegetale, nu o singură cultură, ci un one-stop shop și vom putea deservi 60% dintre retailerii din zona Bucureștiului cu cele mai consumate legume.”

Proiectul de biometan cu BSOG avansează

Peter de Boer a oferit și detalii privind proiectul de biometan dezvoltat împreună cu BSOG: „Proiectul de biometan avansează foarte bine. Suntem în etapa autorizațiilor de construire. Desigur, durează. Este un proiect nou pentru autoritățile române.”

El a precizat că proiectul are o dimensiune care nu a mai fost dezvoltată până acum pe piața locală și trebuie să parcurgă toate verificările necesare: „Suntem convinși că rămânem în grafic împreună cu partenerul nostru BSOG. Imediat ce vor fi obținute autorizațiile de construire, va fi luată decizia finală de investiție și imediat după aceea vom putea începe construcția facilității.”

Valorificarea gunoiului de grajd ar urma să contribuie cu 35% la EBITDA în 2030

CEO-ul DN AGRAR a subliniat legătura dintre diferitele proiecte ale grupului – producția de lapte, compostul, biometanul și viitoarele sere.

Potrivit acestuia, în 2030, activitățile legate de tratarea gunoiului de grajd ar urma să contribuie cu aproximativ 35% la EBITDA.

„Toate aceste proiecte sunt, într-adevăr, legate între ele”, a spus Peter de Boer.

În ceea ce privește Strategia de Dezvoltare 2025–2030, CEO-ul a declarat că toate proiectele anunțate se află în implementare, iar o parte sunt deja finalizate sau într-un stadiu avansat: „Dacă ne uităm la strategie, toate proiectele care au fost anunțate sunt în desfășurare. O parte sunt deja finalizate (…) toate proiectele sunt în prezent implementate. Așadar, suntem în mod clar pe drumul cel bun pentru a dubla EBITDA până în 2030, raportat la nivelul înregistrat în 2025.”

Peter de Boer: DN AGRAR are aproximativ 5.600 de investitori

CEO-ul DN AGRAR a mulțumit investitorilor companiei și a precizat că baza acestora a ajuns în prezent la aproximativ 5.600.

De Boer a afirmat că, dintre cele 67 de companii listate la Bursa de Valori București începând din 2020, DN AGRAR a oferit, potrivit analizei la care a făcut referire, cea mai mare valoare pentru acționari: „Suntem foarte recunoscători investitorilor noștri. În prezent avem 5.600.”

Pentru perioada următoare, compania urmărește și diversificarea bazei de investitori: „Obiectivul nostru, chiar dacă suntem o companie agricolă cu investiții intensive , este să continuăm să oferim valoare investitorilor noștri și să diversificăm baza de investitori, să avem mai mulți investitori instituționali.”

„Suntem foarte încrezători că viitorul arată bine”, a concluzionat Peter de Boer, CEO DN AGRAR Group, în intervenția sa la Forumul Pieței de Capital.

BVB | Știri BVB
IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (21/09/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

JUDETUL TIMIS (TIM28) (21/09/2026)

Plata cupon 62, rambursare rata principal 62 si calcul rata dobanda pentru cuponul 63