În curând va începe construcţia noului oleoduct între Ungaria şi Serbia, care va permite o aprovizionare cu combustibil sigură a întregii regiuni – a declarat vineri, la Belgrad, ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó, potrivit MTI.
Potrivit comunicatului emis de Ministerul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, ministrul a declarat: Europa se confruntă cu provocări extrem de complexe, una dintre acestea fiind criza energetică, care poate fi pusă în seama sancţiunilor impuse Rusiei, respectiv în seama Ucrainei.
„Ucraina este una dintre principalele cauze ale crizei energetice din Europa, deoarece a închis conducta de gaz care transporta gaze naturale din Rusia, din est, către Europa, în special către Europa Centrală” – a subliniat el.
În continuare el a arătat că, în urma acestui fapt, mai multe ţări din Europa Centrală au ajuns într-o situaţie dificilă, iar tranzitul este asigurat acum de Serbia, în locul Ucrainei.
„Ungaria primeşte zilnic peste 20 de milioane de metri cubi de gaze naturale prin Serbia. Aceasta reprezintă aproximativ 7,5 miliarde de metri cubi pe an. Dacă Serbia nu ar asigura tranzitul către Ungaria, am fi într-o situaţie foarte dificilă, atât noi, cât şi slovacii şi, în general, Europa Centrală” – a subliniat ministrul.
„Ucraina a abandonat Europa Centrală din punctul de vedere al securităţii aprovizionării cu energie. Serbia este ţara care, comportându-se ca o ţară de tranzit responsabilă şi corectă, ne asigură transportul cantităţii corespunzătoare de gaze naturale” – a adăugat el.
Péter Szijjártó a subliniat că cele două ţări îşi vor extinde şi mai mult cooperarea în domeniul energetic, întrucât în curând va începe construcţia unui nou oleoduct.
„Acest oleoduct va veni din est, va putea aproviziona şi Serbia prin Ungaria (…) Aprovizionarea Serbiei este importantă şi pentru noi, deoarece dacă aprovizionarea cu petrol a Serbiei ar fi periclitată, atunci aprovizionarea cu combustibil, adică cu benzină şi motorină, a întregii regiuni din Europa Centrală ar fi pusă în pericol, iar acest lucru ar duce, de exemplu, la creşteri foarte mari ale preţului benzinei” – a avertizat el.
„Aşadar, vom construi conducta de petrol care va lega Ungaria de Serbia, o vom finaliza până în 2027, vom construi 180-190 de kilometri în Ungaria, iar astfel vom putea asigura aprovizionarea cu combustibil a întregii regiuni, adică nu va trebui să ne aşteptăm la creşteri ale preţului benzinei în viitor” – a adăugat el.
Ministrul a menţionat, de asemenea, că cele două ţări vor dubla şi capacitatea conexiunii electrice până în 2028.
„Acest lucru este benefic şi pentru că, între timp, am înfiinţat o bursă regională de energie electrică, iar ştiinţele economiei ne-au învăţat că, dacă piaţa este mai mare, dacă sunt mai mulţi consumatori, se pot aplica preţuri mai mici. Prin urmare, menţinerea rezultatelor reducerii costului utilităţilor publice este încă un motiv pentru care avem nevoie de această investiţie, care va duce la dublarea capacităţii de transport al energiei electrice la frontiera între Ungaria şi Serbia” – a declarat el.