Update articol:
RIGC 2023

Péter Szijjártó: Suntem interesați să creștem importurile de gaz din România și ne uităm la proiectul Neptun Deep  ca o mare șansă și o oportunitate pentru noi pentru diversificarea surselor de energie

Péter Szijjártó

Suntem interesați să creștem importurile de gaz din România și ne uităm la proiectul Neptun Deep  ca o mare șansă și o oportunitate pentru noi pentru diversificarea surselor de energie, a declarat, la RIGC 2023, Péter Szijjártó, ministrul Afacerilor Externe și Comerțului din Ungaria. 

Oficialul maghiar a spus: “Deja avem un contract cu OMV Petrom prin care ar fi trebuit să ne livreze gaze la începutul acestui an , dar cum nu au luat decizia  finală de investiție de foarte mult timp nu avem gaz românesc în mixul nostru național de energie, încă. Dar ne uităm la proiectul Neptun Deep  ca o mare șansă și o oportunitate pentru noi pentru diversificare a surselor de energie, vom profita de orice gaz care vine din Neptun Deep.

Am crescut cu succes capacitatea  interconectorului România- Ungaria  la 2,6 miliarde de metri cubi și sper că în această după amiază să discut cu ministrul Burduja o extindere viitoare a acestei capacități”.

Întrebat cât de mult poate crește această capacitate,  Péter Szijjártó a spus “cât de mult este posibil”, iar Sebastian Burduja a spus că în primă fază vorbim de o creștere la 3,2 miliarde.

Ministrul român al energiei a mai precizat: “Gazul din Neptun Deep se supune legislației offshore. După cum știți, întotdeauna, România are prima opțiune la achiziționarea acestui gaz. Această discuție este închisă. Întotdeauna vom acoperi toate nevoile interne și ne vom strădui ca până în 2027 să investim și în industria de îngrășăminte și industria farma și să valorificăm acest gaz, nu doar să- l exportăm, dar sigur că, la o cantitate de 10 miliarde de metri cubi, practic este de două ori cât consumă România astăzi, probabil va fi și o cantitate disponibilă pentru exporturi.

Cele două companii (n.r. OMV Petrom și Romgaz) vor judeca ce fac cu această cantitate pe baze comerciale, dar cred că nu ne deranjează să putem exporta dacă nu avem unde să îl înmagazinăm. Avem undeva la 3,3 miliarde metri cubi capacitate de stocare. Gazul poate să fie disponibil altor state europene care să-și reducă astfel  dependența față de Rusia. Este o chestiune absolut corectă și pentru România. Cu cât e Ungaria mai sigură, cu atât e România mai sigură și cu cât e România mai sigură, cu atât e Ungaria mai sigură. Iar în domeniul energetic relația este cu adevărat excepțională”.