Update articol:

Petrache: Substanţa folosită pentru dezinsecţie nu e toxică pentru oameni, ci iritantă

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, a afirmat vineri că substanţa folosită pentru dezinsecţie nu este toxică pentru oameni, ci iritantă.

Precizarea a intervenit în contextul în care purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a anunţat că un echipaj chimic, biologic, radiologic, nuclear (CBRN) s-a deplasat la Popeşti-Leordeni, după ce joi seara mai multe persoane au sesizat la 112 că se simte un miros înţepător după dezinsecţia anti-ţânţari, potrivit Agerpres. El a adăugat că în urma verificărilor nu au fost detectate substanţe peste limitele admise.

“Marţi, 23 iulie, am reînceput în tot judeţul acţiunea terestră de combatere a ţânţarilor. Acţiunea cu numărul cinci anul acesta. Acţionăm, în medie, în 10 localităţi pe seară. În dimineaţa aceasta, în jurul orei 2,00, am primit un mesaj de la managerul public al judeţului, Irinel Scrioşteanu, care mă anunţa că sunt probleme cu dezinsecţia în Popeşti-Leordeni şi Berceni. Au fost oameni afectaţi de substanţa cu care se face dezinsecţia. La 112 a fost înregistrat un singur apel, iar când a ajuns ambulanţa nu a mai găsit pe nimeni. (…) Substanţa folosită nu este toxică pentru oameni, este iritantă. Am mai folosit Solfac şi anul acesta şi în anii trecuţi şi nu am avut astfel de situaţii”, a scris Petrache, pe Facebook.

El a informat că a oprit acţiunea de dezinsecţie şi a format o echipă complexă, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare Ilfov şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov.

Potrivit lui Petrache, Consiliul Judeţean Ilfov anunţă acţiunile de dezinsecţie, prin comunicate de presă, postări pe pagina de Facebook şi înştiinţări către primării.

“Măsurătorile pentru calitatea aerului, făcute azi noapte în judeţ, de reprezentanţii ISU au arătat că nu au fost depăşiri ale valorilor normale. Acţiunea de azi noapte s-a făcut simultan în Dărăşti, Vidra, Copăceni, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Glina, Berceni, Cernica, Voluntari. Dezinsecţia în judeţ va continua, până în octombrie, după ce vom afla rezultatele anchetei”, a transmis Petrache.

BVBStiri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/09/2021)

Raport curent conform art. 234 litera i) din Regulamentul ASF nr. 5/2018

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (21/09/2021)

Convocare AGOA 27 (28) octombrie 2021

ROMCAB SA (MCAB) (21/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (21/09/2021)

Numire administrator provizoriu