România trebuie să adopte reglementările europene privind criptoactivele, prin transpunerea în legislația națională a cadrului MiCA, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va avea un rol important în reglementarea acestui sector, a declarat miercuri președintele instituției, Alexandru Petrescu
‘Sunt astăzi încercat de un sentiment pozitiv în mod special fiindcă avem o primă zi a unui guvern cu drepturi depline și eu am așteptări pe zonele pe care noi le păstorim și de care toți suntem interesați să continuăm parcursul de legiferare și de transpunere a unor directive europene în legislația națională. Aici mă refer la cryptoactive, unde am rămas singura jurisdicție financiară din Europa care nu a transpus reglementările europene MiCA, reglementările ce privesc cryptoactivele’, a spus Alexandru Petrescu, citat de Agerpres.
El a menționat că România se află într-o situație de excepție, pe care speră să o depășească prin adoptarea unei ordonanțe de către Ministerul Finanțelor.
Potrivit președintelui ASF, instituția va avea un rol important în reglementarea acestui sector, alături de alte autorități, printre care Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și Banca Națională a României (BNR), precum și instituții din domeniul tehnologiei și al administrației publice.
Referitor la disponibilitatea personalului de specialitate necesar pentru supravegherea acestui domeniu, Alexandru Petrescu a afirmat că ASF se confruntă cu dificultăți în privința capacității instituționale și a recrutării de specialiști.
‘Aici e o altă provocare, fiindcă vă mărturisesc că am trecut și trecem prin încercări grele în ceea ce privește capacitatea instituțională. Am fost în imposibilitatea de a întregi echipe din punct de vedere al skilurilor și al talentelor din sector, să spun așa și nu am putut recruta oameni care să intre în pâine din prima zi de lucru. Evident că am identificat la nivelul colegilor mei din ASF oameni cu aptitudini, cu înclinații, cu dorință și foarte mulți dintre ei au fost specializați atât în țară, cât și în institute de cercetări financiare din străinătate în zona crypto-activelor, dar este evident insuficient’, a mai spus Alexandru Petrescu.