Update articol:

Analiză XTB România: Petrolul s-a stabilizat după creșterea bruscă de ieri în urma atacului asupra petrolierelor

Petrolul a avut o sesiune puternică, după incidentul din Golful Oman, în care două vase au fost afectate, unul, cu echipaj norvegian, se pare, de o mină magnetică, al doilea, deținut de o firmă japoneză și transportând metanol, aparent, suferind un incendiu în urma atacului cu rachete. Nervozitatea mare din regiune vizează ipoteza unui conflict militar cu Iranul. Deși un oficial al Ministerului Apărării din SUA a afirmat că e probabil ca în spatele atacurilor să se afle Iranul, petrolul s-a stabilizat, arătând că nu se încrede, deocamdată, într-o ipoteză de escaladare a  conflictului.

Pe de altă parte, ricoșeul pozitiv vine după o perioadă de scăderi, cu sentimentul negativ amplificat de stocurile care au crescut, potrivit raportării DOE de ieri, cu 2.2 mil. de barili, de la niveluri deja ridicate, și de lipsa unei soluții clare pentru neînțelegerile variate dintre SUA și China.

Din punct de vedere tehnic, acoperirea unui gap anterior (spațiu), și un ”shooting star” pe graficul de 1 oră semnalează o temperare sau posibilă corecție negativă pe termen foarte scurt, dar riscurile de ordin fundamental sunt foarte ridicate: pași spre o acțiune militară împotriva Iranului ar duce, probabil, la spargerea unei serii de niveluri de rezistență, inclusiv 54.62.

Autor: Claudiu Cazacu, Chief Strategist, XTB România