Update articol:

Petrom anunță o nouă descoperire de gaze în Oltenia

Sursa: Raport OMV Petrom 2017
10 milioane de euro – investițiile în foraj și pentru conectarea sondei la infrastructură

OMV Petrom (SNP) a anunțat că a descoperit noi resurse în imediata apropiere a infrastructurii existente în județul Vâlcea, Oltenia.

Potrivit companiei, Sonda Mamu 4317 a fost forată în proximitatea zăcământului Mamu, la o adâncime de aproximativ 4.400 de metri și a confirmat existența gazelor și condensatului. Datorită proximității față de infrastructura existentă, sonda a intrat în producție la sfârșitul lunii octombrie, cu un volum inițial de peste 190.000 m3/zi (circa 1.100 bep/zi).

Investițiile în foraj și pentru conectarea sondei Mamu 4317 la infrastructura existentă s-au ridicat la aproximativ 10 milioane de euro.

”Majoritatea zăcămintele de gaze din România au intrat în producție cu zeci de ani în urmă, sunt mature, iar producția lor este în declin. OMV Petrom continuă să investească în explorare și activități de producție pentru a limita acest declin și pentru a asigura securitatea aprovizionării cu energie. În primele zece luni ale anului, ne-am intensificat investițiile cu peste 40% față de perioada similară a anului trecut și am forat 89 de sonde noi și sidetrackuri. Acestea se adaugă celor 9 miliarde de euro deja investite în Upstream, în România, în perioada 2005-2017”, a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream.

Zăcământul Mamu se află în producție din 1980, dar continuă să fie unul dintre zăcămintele cu cea mai mare producție din portofoliul OMV Petrom. Producția curentă a acestuia este de aproximativ 4.500 bep/zi. Dacă ar fi utilizată doar pentru încălzire, producția anuală a zăcământului Mamu ar putea asigura încălzirea pentru aproximativ 180.000 de locuințe, arată Petrom.

OMV Aktiengesellschaftcdeţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti și la Bursa de Valori Londra.