Update articol:

Petrotel Lukoil a cerut intrarea în insolvență pentru a evita falimentul (Mediafax)

Petrotel Lukoil a cerut intrarea în insolvență pentru a evita falimentul (Mediafax)
 - poza 1 Sursa foto: petrotel.lukoil.com

Petrotel Lukoil, compania care operează rafinăria de la Ploiești, a confirmat decizia de a intra în insolvență, considerând că procedura poate asigura protecția juridică necesară pentru conservarea activului industrial și reluarea operațiunilor, în contextul sancțiunilor internaționale, potrivit Mediafax. 

„Singura măsură care poate salva rafinăria este declanșarea procedurii de insolvență, care poate și va proteja societatea și, ca atare, va oferi protecția și răgazul necesar pentru relansarea activității”, au transmis reprezentanții companiei.

Petrotel Lukoil susține că obiectivul nu este închiderea rafinăriei, ci menținerea capacității industriale și pregătirea reluării activității. Printre priorități se numără păstrarea locurilor de muncă, protejarea relațiilor cu furnizorii și continuarea contribuției fiscale în România. Compania pregătește, de asemenea, o posibilă schimbare a proprietarului rafinăriei.

Activitatea Petrotel a fost oprită în octombrie 2025 pentru revizie tehnică și nu a mai fost reluată ulterior, pe fondul sancțiunilor internaționale. Potrivit informațiilor citate, rafinăria asigură 21% din producția națională de carburanți și este în prezent singura dintre cele patru rafinării din România care nu funcționează.

 

 

BVB | Știri BVB
BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (11/09/2026)

Notificare prag detineri/vot <25%

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (11/09/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 07-11 septembrie 2026

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (11/09/2026)

Publicare Raport CCPM conform Hotararii AGEA 7/11.09.2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/09/2026)

VAN la data de 31 august 2026

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (11/09/2026)

Intentie vanzare companie de proiect pentru dezvoltarea unui sistem BESS