Analistul politic Cristian Pîrvulescu afirmă că preşedintele Klaus Iohannis nu a mai avut altă alternativă decât să demisioneze, gestul şefului statului adâncind criza şi făcând ca principalii profitori să fie cei de la extrema dreaptă.
“La presiunile imense care au fost făcute, preşedintele n-a mai avut altă alternativă decât să demisioneze, pentru că presiunile au fost făcute din toate direcţiile. Mi-e greu să spun dacă majoritatea guvernamentală actuală l-a avertizat că nu îl va susţine la vot, dar cred că a preferat această variantă, pentru că, în realitate, nu mai avea niciun fel de susţinere politică”, a declarat Pîrvulescu, luni, pentru AGERPRES.
El a susţinut că “în condiţiile astea, criza se adânceşte cu demisia preşedintelui Iohannis, nu se opreşte aici”.
“Şi asta pentru că vor apărea o serie întreagă de alte probleme, dar pentru moment se depăşeşte o creştere a tensiunii pe care, în special, extrema dreaptă şi USR o manevrau în scopuri electoraliste. E greu de spus în acest moment dacă foloseşte cuiva. Din punctul meu de vedere, principalii profitori sunt cei de la extrema dreaptă. Ei au cerut-o, ei au obţinut-o”, a spus profesorul Cristian Pîrvulescu.
Klaus Iohannis şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al României.
El a menţionat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie.
Iohannis a precizat că decizia vine în contextul în care în Parlamentul României s-a pus în mişcare, luni, procedura de suspendare a sa din funcţie.
“Pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie inutilă şi negativă, demisionez din funcţia de preşedinte al României. Voi pleca din funcţie poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România”, a declarat Klaus Iohannis într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.