Update articol:

Planul naţional de redresare al Poloniei prevede investiţii de 797 milioane de euro în hidrogen

Polonia Sursa foto: pixabay.com
Polonia intenţionează să investească 797 milioane de euro în producţia şi distribuţia de hidrogen, utilizând fondul european de redresare şi rezilienţă pentru a accelera tranziţia sa la energia curată, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Guvernul de la Varşovia este pe punctul de a finaliza planul destinat accesării celor 58,1 miliarde de euro, sub formă de granturi şi împrumuturi, puse la dispoziţie de UE pentru revenirea din pandemie. Întregul plan al UE în valoare de 750 miliarde de euro are la bază strategia Geen Deal, în condiţiile în care peste o treime din fonduri ar urma să fie direcţionate spre proiecte care au legătură cu mediul.

Transformarea sectorului energetic din Polonia, care în prezent se bazează pe cărbune pentru mai mult de 70% din producţia de electricitate, este una din principalele provocări identificate în planul naţional de redresare. Această transformare va fi “extrem de costisitoare” dar, pe termen lung, tehnologiile verzi ar putea deveni un motor al economiei, susţine Executivul de la Varşovia.

“Tranziţia verde va fi o şansă pentru modernizarea economiei şi creşterea companiilor poloneze”, se arată într-o variantă de lucru a planului naţional de redresare, care a fost propus spre consultare publică de Guvernul de la Varşovia.

Hidrogenul începe să aibă un loc din ce în ce mai important pe agenda politică a UE, fiind un element important în strategia de ajungere la neutralitate climatică. Până în 2024, Comisa Europeană vrea să crească de şase ori capacităţile de producţie de hidrogen provenit din surse regenerabile.

Cea mai mare companie petrolieră din Polonia, PKN Orlen SA, care a început deja să construiască un centru de producţie a hidrogenului în centrul Poloniei, intenţionează ca până în 2030 să investească 25 de miliarde de zloţi (6,6 miliarde de dolari),pentru a-şi reduce emisiile de CO2 cu peste 20%.

Guvernul de la Varşovia a făcut din energia verde cea mai importantă parte a planului naţional de redresare, alocând mai mult de şase miliarde de euro pentru extinderea surselor energetice cu emisii reduse de carbon şi creşterea eficienţei energetice precum şi o sumă similară pentru transport sustenabil. În total, până în 2026, aproximativ 38% din granturile în valoare de 23,9 miliarde de euro alocate Poloniei din fondul european ar urma să fie cheltuite pentru activităţi care au legătură cu mediul.

România va avea la dispoziţie 30,4 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat zilele trecute că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi reorganizat pe cei şase piloni prevăzuţi de Parlamentul European şi vor continua negocierile cu miniştrii, astfel încât în perioada următoare să fie gata forma refăcută.

BVBStiri BVB

UCM RESITA S.A. (UCM) (16/04/2021)

Completare Convocare AGAO 28 (29).04.2021 versiune limba engleza

Patria Bank Obligatiuni 2028 EUR (PBK28E) (16/04/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014