PSD are obligaţia să spună public cu ce soluţii a mers la consultările de la Palatul Cotroceni, a transmis, luni, Partidul Naţional Liberal, menţionând că românii au dreptul să ştie dacă există un plan real de guvernare sau dacă demersul de “demolare a unei majorităţi funcţionale” a fost doar un “joc politic iresponsabil”, potrivit Agerpres.
“Au trecut 18 zile de la retragerea miniştrilor PSD din Guvern. Au trecut 6 zile de la votarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot atâtea zile în care PSD nu a prezentat românilor nicio soluţie serioasă pentru guvernarea ţării, după ce a decis demolarea unei majorităţi funcţionale şi apropierea politică de AUR. Fiecare zi în care această criză politică şi guvernamentală, generată de PSD, este menţinută artificial costă România. Costă nivelul de trai al fiecărui român, costă încredere, stabilitate economică, investiţii şi capacitatea statului de a lua decizii importante pentru cetăţeni”, a transmis PNL într-un comunicat postat pe pagina de Facebook.
Potrivit PNL, timp de 10 luni, PSD nu a venit cu soluţii alternative la programul de guvernare, pe care l-a asumat, pentru ca în acelaşi timp să se dezică de el, constant, pe măsură ce aproba în interiorul Coaliţiei şi în Guvern măsurile impopulare, dar necesare şi urgente”.
“Dacă PSD nu are soluţii pentru România, atunci trebuie să aibă măcar onestitatea de a recunoaşte public acest lucru. Nu poţi provoca o criză majoră şi apoi să laşi ţara suspendată în incertitudine. PNL rămâne un partid responsabil, preocupat de stabilitatea ţării, de continuarea investiţiilor şi de consolidarea statutului european şi euroatlantic al României”, au mai transmis liberalii.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, va avea, luni, o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai partidelor şi cu parlamentari neafiliaţi în vederea formării unei noi majorităţi parlamentare, potrivit unor surse politice.