Update articol:

Poliţia Capitalei: Percheziţii domiciliare şi 24 de mandate de aducere, privind infracţiunile de la protestele de la începutul săptămânii

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare sâmbătă dimineaţa 24 de mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Prahova şi Ilfov şi mai multe mandate de aducere, într-o cauză vizând infracţiunile săvârşite în noaptea de 29 spre 30 martie în zona Piaţa Unirii.

În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi vor fi conduse la audieri 22 de persoane, a informat Poliţia Capitalei.

Au fost identificate şi ridicate mai multe probe şi mijloace de probă, inclusiv materiale pirotehnice, a precizat sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi de al Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

În urma protestelor de luni seara din Bucureşti, un număr de 188 de persoane au fost conduse la secţii de Poliţie, a informat, marţi, şeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Bogdan Berechet. Potrivit acestuia, Poliţia Capitalei, sub supravegherea unităţilor de Parchet competente, a declanşat cercetarea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere, distrugere prin incendiere, furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, port ilegal de obiecte periculoase (cuţit). Bogdan Berechet a menţionat au fost distruse vitrine, mobilier stradal, staţii de autobuz, geamuri ale mijloacelor de transport.

Directorul general al Jandarmeriei Capitalei, Ionel-Cătălin Stegăroiu, a precizat că 12 jandarmi au fost răniţi, trei dintre aceştia mergând la spital, însă nu au necesitat îngrijiri deosebite sau internarea. Şeful Jandarmeriei a arătat că protestele din Piaţa Victoriei şi Piaţa Universităţii împotriva noilor măsuri dispuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 şi-au pierdut caracterul paşnic spre miezul nopţii, când o parte a grupului de manifestanţi au atacat forţele de ordine, aruncând cu obiecte contondente, pietre, provocând rănirea jandarmilor şi pagube materiale.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (29/11/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 22 - 26 noiembrie 2021

RAIFFEISEN BANK - OBLIGATIUNI 2029 (RBRO29) (29/11/2021)

Numire membru independent Consiliu de Supraveghere

RAIFFEISEN BANK - OB. 2028 (RBRO28) (29/11/2021)

Numire membru independent Consiliu de Supraveghere

RAIFFEISEN BANK _ OB. 2026 (RBRO26) (29/11/2021)

Numire membru independent Consiliu de Supraveghere