Update articol:

Polonia nu pare să fi fost ţinta rachetei ruseşti căzute în estul acestei ţări, confirmă premierul Tusk

Polonia nu pare să fi fost ţinta rachetei ruseşti căzute în estul acestei ţări, confirmă premierul Tusk
 - poza 1 Sursa foto: facebook.com/donaldtusk

Racheta care a căzut în noaptea de miercuri spre joi în estul Poloniei – din primele informaţii o rachetă rusească de croazieră Kh-101, dar fără să provoace victime – în timpul unui atac aerian rusesc masiv asupra Ucrainei, nu pare să fi fost îndreptată către teritoriul polonez, dar în spaţiul aerian al Poloniei a pătruns pentru scurt timp în acelaşi atac încă un obiect aerian, a declarat joi premierul polonez Donald Tusk, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

“Nu avem niciun motiv să credem că Polonia era ţinta”, a spus Tusk la o conferinţă de presă, desfăşurată în apropierea unui crater de circa 10 metri diametru provocat de impactul rachetei, într-o zonă nelocuită în apropierea oraşului oraşului Tarnawa-Kolonia, în regiunea Lublin.

“Două dintre aceste obiecte au încălcat spaţiul aerian polonez”, a adăugat premierul polonez. “Asupra unuia dintre acestea avem dovezi, pentru că avem urmele sale aici, iar celălalt a fost în apropierea graniţei (cu Ucraina n.red), dar a fost un semnal foarte scurt, aşadar nu a avut consecinţe”, a explicat el.

Premierul polonez a mai spus că se află “în contact cu majoritatea liderilor europeni” şi a că a primit “dovezi de solidaritate şi declaraţii de sprijin şi ajutor din partea premierilor şi preşedinţilor” ţărilor Uniunii Europene.

El a subliniat că “toate detaliile” incidentului vor fi investigate, adăugând că “americanii sunt interesaţi să participe la procesul de investigare”, la fel şi “ucrainenii, care şi-au oferit de asemenea ajutorul”.

“Singurul lucru pe care trebuie să-l clarificăm definitiv este dacă racheta a fost rusească, întrucât din punct de vedere politic acest lucru are întotdeauna o mare importanţă în faţa dezinformării”, a insistat Tusk.

Conform primelor date, armata poloneză a identificat respectiva rachetă ca fiind o rachetă de croazieră rusească de tipul KH-101. Aceasta a lovit un câmp nelocuit la numai câţiva kilometri de zonele rezidenţiale. Impactul a provocat un crater cu un diametru de aproximativ 10 metri şi o adâncime de 5 metri, ceea ce indică o explozie puternică.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat pe reţelele de socializare “o nouă încălcare inacceptabilă a spaţiului nostru aerian al UE, provocată de ultimele atacuri ruseşti asupra Ucrainei, de data aceasta deasupra Poloniei”.

“Pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple, ajutăm Ucraina să câştige acest război cu tot ce putem. Şi construim o arhitectură europeană de securitate solidă pe uscat, pe mare şi în aer”, a adăugat ea.

BVB | Știri BVB
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (30/07/2026)

Contract cf. art. 234 lit i) Reg. ASF 5 din 2018

OMV PETROM S.A. (SNP) (30/07/2026)

Disponibilitate rezultate semestriale la 30 iunie 2026 si teleconferinta

AEROSTAR S.A. (ARS) (30/07/2026)

Contracte privind concesionarea a doua terenuri in Iasi

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (30/07/2026)

Unitatea 2 CNE Cernavoda ramane conectata la SEN