Update articol:

Popa (BNR): Opinia mea e că procesul de creştere a dobânzilor trebuie să continue

Cristian Popa

Procesul de creştere a dobânzilor trebuie să continue pentru a asigura o domolire a acestei transmisii din preţurile la energie în preţurile de bază, însă nu în paşi agresivi, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

“Problema cu inflaţia e pe partea de ofertă şi din păcate politica monetară nu poate rezolva problemele din piaţa de energie. Noi cu politica monetară îmi place să spun că nu putem crea nici petrol nici gaze naturale, nu putem face vântul să bată mai tare şi cum spunea guvernatorul Băncii Angliei nici containerele nu putem să le facem să se mişte mai repede prin port. O să vă dau câteva cifre: 8,4% inflaţia în luna ianuarie, 11,2% inflaţia prognozată pentru mijlocul anului, 9,6% inflaţia la finalul anului. (…) 80% din creşterea inflaţiei vine din piaţa de energie, 20% vine din restul. Acum, noi aceşti 80% nu-i putem controla. Foarte, foarte dificil să-i influenţăm. Şi spunem în felul următor: să încercăm să influenţăm atât de puternic pe ceilalţi 20% ar fi foarte costisitor în termeni de activitate economică. Deci să influenţăm 20% care pot fi influenţaţi ar însemna dobânzi foarte mari, ar însemna costuri economice foarte mari”, a spus Cristian Popa, la ZF Power Summit, potrivit Agerpres.

El a prezentat în cadrul conferinţei şi un pasaj din minuta BNR, în care se menţionează faptul că o eventuală tentativă a băncii centrale de a contracara efectele inflaţioniste directe ale şocurilor adverse pe partea ofertei ar fi nu doar ineficace, ci chiar contraproductivă, întrucât ar provoca pierderi ample activităţii economice şi ocupării forţei de muncă pe termen mai lung.

“Să vă traduc eu, am pune economia în cap dacă am încerca să ne luptăm cu preţurile la gaze, am putea crea recesiune, am creşte şomajul, şi eu desigur mă întreb: vrem asta?”, a spus Cristian Popa.

De asemenea, a explicat că prin creşterea preţului banilor ar însemna să fie afectată destul de puternic economia.

“Ce spunem noi că facem şi trebuie să facem, încercăm să domolim transmiterea preţurilor mari la energie în restul preţurilor, în inflaţia de bază. Şi acesta este inflaţia pe care noi spunem că o putem controla destul de rezonabil şi această inflaţie căutăm să o influenţăm crescând dobânzile. Anul trecut exista subiectul de ce nu reduceţi dobânzile mai mult, de ce nu le faceţi zero sau negative. Nu a fost un subiect serios şi am făcut foarte bine că nu am făcut asta. Acum există celălalt subiect, de ce nu le creşteţi mai mult să luptaţi cu inflaţia. Păi cum spuneam. Am afecta foarte puternic economia, am putea crea recesiune. Asta vrem?”, a afirmat Cristian Popa.

Întrebat care este tendinţa dobânzilor el a spus că avem nevoie de dobânzi mai mari.

“Ce doreşte BNR este să aibă o anumită gradualitate a măsurilor în direcţia bună, dar cu anumiţi paşi. Aţi văzut că am crescut pasul de creştere a dobânzilor. Ca oficial BNR nu pot să spun în numele băncii o perspectivă, pot să spun opinia mea. Cred că e nevoie de dobânzi mai mari. Cred că trebuie să luptăm cu această inflaţie de bază. Am spus 8,4% inflaţia headline toată, dar 5,3% inflaţia de bază, pe care o controlăm noi. Este mare. Opinia mea personală este că procesul de creştere a dobânzilor trebuie să continue tocmai pentru că e de datoria, mandatul nostru este stabilitatea preţurilor. Desigur, ne uităm şi la economie, ne uităm şi la celelalte aspecte, dar trebuie să ne asigurăm că domolim această transmisie din preţurile la energie în preţurile de bază, însă nu în paşi agresivi. Anul trecut voiam dobânzi negative, acum vrem să le ducem la cer. Noi avem o responsabilitate până la urmă. Noi nu ne permitem să fim demagogi, noi trebuie să fim tehnocraţi, să luăm măsurile corecte. Şi măsurile corecte sunt gradualizate de creştere a dobânzilor. Părerea mea”, a punctat Cristian Popa.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/06/2022)

Finalizarea ofertei publice de cumparare

TERAPLAST SA (TRP) (24/06/2022)

Desemnare agent de plata pentru dividende 2021

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (24/06/2022)

Acceptare mandate membri provizorii Directorat

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (24/06/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/06/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)