Un memorandum privind constituirea Energy Technology Innovation Cluster (ETI – Cluster), un cluster care vizează inovaţia în domeniul energiei, a fost semnat, vineri, la sediul Universităţii Petrol-Gaze (UPG) Ploieşti. Memorandumul a fost semnat de ministrul Economiei, Radu Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Virgiliu Nanu, primarul Ploieştiului, Mihai Poliţeanu, rectorul UPG Ploieşti, Alin Diniţă, directorul Agenţiei pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Turism Ploieşti, George Constantin Brezoi şi Franck Neel, reprezentant al Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze (FPPG).
Acest parteneriat strategic reunește reprezentanți ai administrației publice, mediului academic și sectorului privat, având scopul de a dezvolta soluții inovatoare în domeniul tehnologiilor energetice.
În cadrul evenimentului, președintele Virgiliu Daniel Nanu a declarat: „𝐼̂𝑚𝑖 𝑑𝑜𝑟𝑒𝑎𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑢 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑚 𝑎𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑠𝑒𝑐𝑢𝑟𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑒𝑛𝑒𝑟𝑔𝑒𝑡𝑖𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑃𝑟𝑎ℎ𝑜𝑣𝑎 𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑎 𝑐𝑎̆𝑡𝑟𝑒 𝑒𝑛𝑒𝑟𝑔𝑖𝑎 𝑣𝑒𝑟𝑑𝑒. 𝐴𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑐𝑜𝑙𝑎𝑏𝑜𝑟𝑎𝑟𝑒 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑖𝑛𝑡𝑎̆ 𝑢𝑛 𝑝𝑎𝑠 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑢𝑛 𝑣𝑖𝑖𝑡𝑜𝑟 𝑑𝑢𝑟𝑎𝑏𝑖𝑙 𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑜𝑛𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙.”
Memorandumul a fost semnat alături de Ștefan-Radu Oprea, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Mihai Polițeanu, Primarul Municipiului Ploiești, Franck Neel, reprezentant al Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG), Conf. univ. dr. ing. Alin Diniță, rector al Universității Petrol-Gaze din Ploiești, și George Constantin Brezoi, director al Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism Ploiești.
Acest memorandum stabilește o platformă de colaborare pentru promovarea cercetării, dezvoltării și implementării tehnologiilor din domeniul energiei regenerabile, eficienței energetice și infrastructurii durabile. ETI – Cluster va sprijini schimbul de bune practici, organizarea de seminarii și ateliere de lucru, precum și inițierea de proiecte comune pentru soluții energetice inovatoare.
În cadrul acestui parteneriat, Consiliul Județean Prahova își reafirmă angajamentul de a susține dezvoltarea durabilă și inovația, contribuind activ la transformarea județului într-un pol de excelență tehnologică în domeniul energetic.
Memorandumul rămâne valabil până la constituirea formală a ETI – Cluster, urmând ca ulterior să fie semnat un nou acord de colaborare. Documentul nu implică obligații financiare, iar modificările ulterioare se vor realiza cu acordul comun al părților semnatare.
Semnarea acestui memorandum reprezintă un pas important pentru consolidarea unui ecosistem de inovație în Prahova, care să contribuie la dezvoltarea economică a regiunii și la atragerea de investiții strategice în sectorul energetic.