Update articol:

Prahova: Tribunalul a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva Petrotel Lukoil

Prahova: Tribunalul a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva Petrotel Lukoil
 - poza 1 Sursa foto: petrotel.lukoil.com

Tribunalul Prahova a dispus, miercuri, deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva Petrotel Lukoil, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanței în urmă cu două zile.

‘Admite cererea debitoarei. (…) Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei Petrotel Lukoil S.A.. (…) Desemnează administrator judiciar provizoriu pe Dascăl Insolvency SPRL care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.58 din lege, cu un onorariu de 3.500 lei. Dispune administratorului judiciar să efectueze notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului pentru efectuarea mențiunii și prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență și într-un ziar de largă circulație, conform art.99 și 100 din lege’, se arată în decizia publicată pe portalul instanțelor de judecată.

Tribunalul a fixat și următoarele termene, astfel: 4.09.2026 – termen pentru depunerea de către lichidatorul judiciar a raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă; 10 zile de la primirea notificării – termen limită de depunere de către creditori a opozițiilor și termen de soluționare a opozițiilor 10 zile după formularea acestora; 9.09.2026 – termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei; 29.09.2026 – termen limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor; 23.10.2026 – termen limită pentru definitivarea tabelului creanțelor; 3.10.2026 – data ședinței adunării creditorilor.

‘Fixează termen la data de 4.11.2026, și pune în vedere administratorului judiciar să întocmească un raport lunar cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, conform art.59 din lege. Califică cererea creditoarei Litasco S.A. drept declarație de creanță. Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Prahova’, se mai menționează în decizie.

În data de 16 octombrie 2025, Petrotel Lukoil a anunțat oprirea totală a rafinăriei de la Ploiești pentru revizie capitală.

În data de 22 octombrie 2025, președintele SUA, Donald Trump, a impus sancțiuni celor mai mari companii petroliere din Rusia, Lukoil și Rosneft.

Ministrul Energiei de la acel moment, Bogdan Ivan, a anunțat, în data de 14 aprilie 2026, că a primit confirmare oficială de la Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru derogarea de la sancțiunile împotriva Lukoil, pentru ca România să repornească rafinăria Petrotel-Lukoil, care, prin acest mecanism, în 45 de zile va putea să funcționeze din nou.

Ulterior, în data de 27 aprilie 2026, Bogdan Ivan, declara că rafinăria Petrotel ar trebui să înceapă să opereze, deoarece s-a primit o scrisoare din partea autorităților americane, care trebuia să fie conformă din punctul de vedere al criteriilor.

‘S-a primit o scrisoare care trebuia să fie conformă din punct de vedere al criteriilor și (Petrotel-Lukoil) ar trebui să înceapă să opereze în baza acelei scrisori. (…) Din datele pe care le-am primit de la colegii mei, în mod normal, din momentul în care se ia decizia finală, dar după ce ai deja probele făcute, după ce ai semnate contractele pentru furnizarea de petrol compatibil cu instalațiile din Petrotel, ar trebui să se producă primele molecule de combustibil’, a explicat atunci, pentru AGERPRES, fostul ministrul al Energiei.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (26/08/2026)

Disponibilitate inregistrare teleconferinta rezultate S1 2026

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (26/08/2026)

Conferinta telefonica investitori si analisti - rezultate S1/2026

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (26/08/2026)

Disponibilitate Raport S1 2026 si Detalii organizare teleconferinta

STK EMERGENT (STK) (26/08/2026)

Disponibilitate raport sem I 2026

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (26/08/2026)

Disponibilitate Raport Semestrial S1 2026