Update articol:

Prefab a raportat o creştere de 1,22% a cifrei de afaceri, în primul trimestru din 2022

Producătorul de prefabricate din beton, Prefab, a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, o cifră de afaceri în valoare de 21,118 milioane de lei, în creştere cu 1,22%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată rezultatele companiei publicate, luni, pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), citate de Agerpres.

Conform datelor societăţii, la 31 martie 2022, rezultatul din exploatare a consemnat o depreciere de minus 323.208 lei, comparativ cu 4.081.267 lei, înregistrat la finele lunii martie 2021, ca urmare a contextului economic actual de reducere a activităţii.

Rezultatul financiar a fost în sumă de minus 217.263 lei, comparativ de minus 339.328 lei, raportat la perioada analizată, “cauzată de rambursările de credite bancare efectuate în această perioadă, în condiţiile în care curba dobânzilor este crescătoare”.

Potrivit sursei citate, valoarea activelor imobilizate a scăzut cu 0,86%, la 206 milioane lei la 31 martie 2022, diminuare rezultată din amortizările poziţiilor terenuri şi construcţii, instalaţii tehnice şi maşini, alte instalaţii, utilaje şi mobilier.

De asemenea, valoarea activelor circulante şi a altor active s-a majorat cu 0,01%, până la 56,541 milioane lei, de la an la an, în timp ce activul circulant net s-a apreciat la un cuantum de 18,677 milioane lei.

Datoriile totale ale societăţii au scăzut cu 2,54%, raportat la perioada de referinţă, la valoarea de 42,647 milioane lei, iar veniturile totale au fost de 20,929 milioane lei, echivalentul a 89,13% faţă de veniturile realizate în primele trei luni din 2021.

Totodată, cheltuielile totale au ajuns la 21,470 milioane lei, în creştere cu 8,75% faţă de cheltuielile realizate la 31 martie 2021. În aceste condiţii, rezultatul brut a consemnat o pierdere de 540.471 lei, în comparaţie cu primul trimestru din anul precedent.

Reprezentanţii Prefab menţionează că, în cursul anului 2022, nu s-au realizat fuziuni sau reorganizări semnificative ale societăţii şi nu s-au înstrăinat active principale.

Înfiinţată din anul 1967, S.C. Prefab S.A. este unul dintre principalii producători de elemente prefabricate din beton pentru construcţii din România.

Începând cu data de 5 iulie 2010, compania a fost listată la categoria 1 a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul PREH.

BVB | Știri BVB

Obligatiuni Unicredit Bank 2022 (UCB22) (27/06/2022)

Plata cupon nr. 10 si rambursare principal

AAGES S.A. (AAG) (27/06/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20-24.06.2022

MedLife S.A. (M) (27/06/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20-24 iunie 2022

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (27/06/2022)

Rascumparare actiuni proprii in perioada 20-24.06.2022