Update articol:

Premierul Orban: În cea mai mare parte a şcolilor sunt lucruri bune care s-au întâmplat

Premierul Orban: În cea mai mare parte a şcolilor sunt lucruri bune care s-au întâmplat
 - poza 1

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat luni că în cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ începerea anului şcolar s-a desfăşurat în bune condiţii şi a cerut ministrului Educaţiei, Monica Anisie, ca inspectoratele să monitorizeze situaţia şi să intervină în cazurile în care există disfuncţionalităţi, potrivit Agerpres.
 

“Vreau să le transmiteţi cadrelor didactice, inspectoratelor şcolare încrederea şi aprecierea mea. Solicitarea şi rugămintea mea către ei – să facă faţă la toate provocările. Sigur, nu va funcţiona totul ceas din prima, o să apară mici disfuncţionalităţi, imperfecţiuni. Întreg sistemul – Ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare – trebuie să monitorizaţi cu mare atenţie, să interveniţi prompt la fiecare situaţie în care trebuie corectată o disfuncţionalitate. Aşa, vă spun sincer, din ce am văzut, în cea mai mare parte a şcolilor sunt lucruri bune care s-au întâmplat. Sigur că nu în toate şcolile – asta depinde şi de administraţia locală şi de corpul profesoral, de directorul şcolii – dar să cereţi inspectoratelor şcolare să monitorizeze cu mare atenţie şi să fie pregătiţi să intervină, exact cum am discutat, inclusiv prin constituirea unor stocuri tampon de măşti, de tablete, de camere web, astfel încât să se poată face transmiterea online a lecţiilor pentru jumătatea din clasă care participă la lecţii online”, a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern. 

BVB | Știri BVB
IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR 2026 EUR (IMP26E) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR (IMP27E) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

SINTEZA S.A. (STZ) (07/05/2026)

Raportarea tranzactiilor cu parti afiliate conform art. 108 din Legea 24/2017

COMPA S. A. (CMP) (07/05/2026)

Hotarari AGA O & E 7 mai 2026