Update articol:

Premierul slovac declară de la Moscova că războiul în #Ucraina se apropie de sfârşit

Premierul slovac declară de la Moscova că războiul în #Ucraina se apropie de sfârşit
 - poza 1 Robert Fico

Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat vineri la Moscova, unde s-a deplasat pentru ceremoniile de 9 mai, dedicate victoriei sovieticilor asupra Germaniei naziste, că războiul din Ucraina se apropie de final, fără alte precizări, relatează EFE, potrivit Agerpres.

“Sunt convins că ne apropiem de sfârşitul conflictului ruso-ucrainean”, a declarat liderul slovac presei ruse la scurt timp după aterizarea la Moscova.

Fico, care se va întâlni sâmbătă la Kremlin cu liderul rus, Vladimir Putin, a afirmat ca mesajul principal pe care doreşte să-l transmită omologului său este necesitatea dialogului.

“Mesajul principal pe care doresc să-l transmit preşedintelui Putin, cuvântul-cheie, este dialogul. Trebuie să ne întâlnim şi să discutăm. Susţin pe deplin orice formă de încetare a focului. Cred că este de o sută de ori mai bine să ne aşezăm la masa negocierilor şi să discutăm”, a subliniat premierul slovac.

Fico a sosit la Moscova pentru a se întâlni cu Putin şi a participa la festivităţile organizate cu ocazia celei de-a 81-a aniversări a victoriei sovietice asupra Germaniei naziste, dar a anunţat că, de data aceasta, nu va participa la parada militară din Piaţa Roşie, care va avea loc sâmbătă, 9 mai, fără a oferi însă mai multe detalii cu privire la motivele acestei decizii.

Potrivit presei ruse, la evenimentul din acest an vor fi prezenţi liderii a cinci ţări, printre care cei ai Uzbekistanului şi Kazahstanului, ţări care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică (URSS).

BVB | Știri BVB
Electro-Alfa International S.A. (EAI) (18/09/2026)

Finalizarea achizitiei a 99,99% din capitalul social al Elcomex IEA S.A.

Turbo Long Certificate on One United Properties SA (RBONETL15) (18/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 17:54 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

Turbo Long Certificate on Sphera Franchise Group SA (RBSFGTL10) (18/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 17:54 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (18/09/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014