Update articol:

Presa internațională: Liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, s-a sinucis, după un raid american în Siria; Trump va face un anunț important astăzi

Liderul grupării jihadiste Statul Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, a fost vizat de o operaţiune militară în Siria şi s-ar fi sinucis, potrivit presei internaționale. 
Conform posturilor de televiziune CNN şi ABC, al-Baghdadi a murit într-o operaţiune a armatei americane în nord-estul Siriei.

CNN a relatat că sunt în derulare teste care să confirme oficial moartea liderului grupării jihadiste responsabile de multiple atentate sângeroase în întreaga lume. Potrivit unui responsabil citat de ABC, el şi-ar fi detonat vesta plină cu explozivi pentru a se sinucide.

Două surse irakiene de securitate au declarat duminică pentru Reuters că Irakul a fost informat de surse din Siria că Abu Bakr al-Baghdadi a fost ucis.

“Sursele noastre din Siria au confirmat pentru echipa de agenţi de informaţii irakieni însărcinată cu urmărirea lui al-Baghdadi că acesta a fost ucis alături de bodyguardul personal la Adlib după ce locul în care se ascundea a fost descoperit când a încercat să îşi scoată familia din Idlib spre graniţa cu Turcia”, a spus una dintre surse, potrivit Agerpres.

Solicitat de către AFP să comenteze, Pentagonul a refuzat orice declaraţie.

Preşedintele american Donald Trump va face de la Casa Albă un anunţ “foarte important” duminică dimineaţa (ora 15, ora Romaniei), a anunţat sâmbătă seara purtătorul său de cuvânt Hogan Gidley, fără a da alte detalii.

“Tocmai s-a întâmplat ceva foarte important”, a anunţat pe Twitter preşedintele american într-o postare misterioasă, cu puţin timp înaintea acestui comunicat.
 
 
 
 
 
 

BVBStiri BVB

RAIFFEISEN BANK - OB. 2028 (RBRO28) (30/07/2021)

Rezultate financiare semestriale 2021

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (30/07/2021)

Convocare AGA Ordinara si Extraordinara in data 10(11).09.2021

RAIFFEISEN BANK _ OB. 2026 (RBRO26) (30/07/2021)

Rezultate financiare semestriale 2021