Update articol:

Preşedintele american Joe Biden califică drept scandaloasă decizia Rusiei de a suspenda acordul privind exportul de cereale

Biden Sursa foto: Facebook

Preşedintele american Joe Biden a calificat sâmbătă drept scandaloasă decizia Rusiei de a suspenda acordul privind exporturile de cereale din porturile ucrainene, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Este pur şi simplu scandalos. Nu există niciun motiv să facă asta”, a spus el reporterilor după ce a votat anticipat la alegerile la jumătate de mandat în oraşul său natal Wilmington din statul Delaware.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe a declarat că Rusia foloseşte alimentele ca armă.

“Rusia încearcă din nou să folosească războiul pe care l-a început ca pretext pentru a utiliza alimentele ca armă, ceea ce afectează direct ţările nevoiaşe şi preţurile alimentelor din întreaga lume şi exacerbează crizele umanitare deja grave şi insecuritatea alimentară”, a spus Adrienne Watson într-un comunicat.

Moscova a anunţat sâmbătă că îşi suspendă participarea la acest acord după un atac cu drone sâmbătă dimineaţa care a vizat flota rusă din Marea Neagră staţionată în golful Sevastopol din peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia.

BVB | Știri BVB
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (16/10/2026)

Autorizarea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (16/10/2026)

Numire Director Operational (COO)

AETA SA (ELGS) (16/10/2026)

Schimbare Reprezentant Permanent & Numire Director General

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (16/10/2026)

Perioada inchisa 19.10.2026-18.11.2026