Update articol:

Președintele Băncii Mondiale, David Malpass: „Există prea multă datorie în lume”

twitter.com twitter.com

Există prea multă datorie  în lume, iar China este un jucător major, a declarat, ieri, președintele Băncii Mondiale, David Malpass.

Acesta a explicat pentru CNBC: „Lumea se confruntă cu provocări în a avea proiecte de anvergură, transparente, de înaltă calitate, în care datoria este transparentă. China s-a mişcat foarte repede, în anumite părți ale lumii, astfel încât există, pur și simplu, prea multă datorie”.

China a împrumutat trilioane de dolari altor țări, inclusiv Statelor Unite ale Americii. Începând cu luna ianuarie, China deține 1,12 trilioane de dolari SUA în titluri emise de trezoreria americană, potrivit datelor furnizate de Departamentul Trezoreriei.

Malpass a fost un critic al eforturilor Chinei de a finanța proiectele de dezvoltare economică „One Belt One Road”.  Anul trecut, el a spus că împrumuturile acordate de China ţărilor implicate în acest proiect de anvergură le lasă mai slabe, cu „datorii excesive și proiecte de calitate scăzută“.

Malpass a criticat, de asemenea, China pentru că a luat credite cu cost redus de la Banca Mondială, în pofida faptului că este cea de-a doua economie a lumii și depășește pragul de venit al băncii pentru împrumuturile low-cost în 2016. „China recunoaște că rolul său de debitor în bancă trebuie diminuat”, a spus Malpass.

El a menționat, de asemenea, că împrumuturile acordate de Banca Mondială către China au scăzut, adăugând că se așteaptă ca acest lucru să continue în următorii trei ani.

Malpass a fost ales în funcție săptămâna trecută. Înainte de a se alătura Băncii Mondiale, Malpass a fost secretar de afaceri internaționale la Departamentul de Trezorerie.