Update articol:

Preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, pune din nou la îndoială fiabilitatea sistemului electoral

Jair Bolsonaro Jair Bolsonaro/ Sursa foto: bolsonaro.com.br

Preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, a pus din nou la îndoială legitimitatea sistemului electoral brazilian, marţi, în perspectiva celui de-al doilea tur al alegerilor din 30 octombrie, unde se va confrunta cu fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva care l-a învins în primul tur, notează AFP, potrivit Agerpres.

Bolsonaro le-a cerut alegătorilor “să rămână în zona” circumscripţiei în care votează, “până când se stabileşte rezultatul”.

“Rezultatul va fi cel pe care îl sperăm cu toţii, pentru că cealaltă tabără (stânga) nu reuşeşte să adune pe nimeni. Suntem suspicioşi”, a declarat Bolsonaro la un miting în faţa partizanilor săi la Pelotas, în statul sudic Rio Grande do Sul.

În primul tur, preşedintele în exerciţiu de extremă-dreaptă a obţinut 43,2% din voturi, în urma lui Lula da Silva care cu 48,4% din voturi este favoritul pentru turul doi al prezidenţialelor.

“Cum poate acest tip (Lula) să aibă atâtea voturi dacă poporul nu este de partea lui?”, a comentat din nou Bolsonaro.

În timpul campaniei, liderul de extremă dreapta a evocat în repetate rânduri, fără dovezi, posibilitatea unei “fraude” cu ajutorul urnelor electronice, ameninţând că nu va recunoaşte rezultatele dacă pierde alegerile.

Totuşi, el şi-a moderat discursul în ultimele zile dinaintea primului tur de la 2 octombrie.

Organizaţii şi experţi internaţionali au jucat rolul de observatori la aceste alegeri, care au reînnoit, de asemenea, Senatul şi Camera Deputaţilor.

O misiune a Organizaţiei Statelor Americane (OEA) a indicat că votul “s-a derulat normal şi în bună ordine”, potrivit Tribunalului superior electoral (TSE) din Brazilia.

BVB | Știri BVB
ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (23/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (23/02/2026)

Materiale info investitori - Document cu informatii esentiale

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (23/02/2026)

Revizuirea reglementarilor interne privind evaluarea activelor financiare

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (23/02/2026)

Anunt privind AGA din 26/27 februarie 2026