Update articol:

Preşedintele Camerei Deputaţilor: Planul de reorganizare va fi finalizat luni; o reducere de peste 200 de posturi

Ciprian Şerban/ Sursa foto: Facebook.com/ciprianserban

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a anunţat miercuri că săptămâna viitoare va fi finalizat un plan de reorganizare a Camerei, de reducere a posturilor de angajaţi, precum şi măsuri de eficienţă energetică.

“Avem în vedere şi la Cameră (o reorganizare – n.r.). Avem în total 1.500 şi ceva de angajaţi, din care 125 care se autofinanţează, vorbim despre cei care se ocupă de închirierea sălilor. Avem undeva la 428 care deservesc întreaga clădire, aici mă refer la Cameră, la Senat, la Curte, tot ce avem în clădirea Parlamentului. Ar mai rămâne undeva în jur de 1.098 – 1.100 de angajaţi, din care avem în vedere o reducere de peste 200 de posturi”, a declarat Ciprian Şerban pentru Agerpres.

El a spus că doreşte ca săptămâna viitoare, luni, să aibă proiectul de reorganizare finalizat.

“Am în vedere tot ce înseamnă Camera Deputaţilor. Luni pot spune concret. (…) Luăm în calcul inclusiv eficienţa energetică, absolut tot, încercăm să reducem cât se poate de mult, vorbim de eficienţă”, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

În legătură cu eficienţa energetică, Ciprian Şerban a menţionat măsuri privind reducerea consumului din iluminat.

“În primul rând o să umblăm la oră, acum în jur de ora 17,00 se aprind luminile exterioare, nu ştiu, o să mergem la 19,00, la 20,00. O să încercăm să diminuăm luminile interioare. Facem o analiză. Până luni am totul complet”, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunţat miercuri că posturile Senatului vor fi reduse de la 796 la 618, iar flota de maşini a forului legislativ şi a cotei de combustibil vor fi reduse cu 20%.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (10/02/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari 2024

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (10/02/2025)

Completare Convocare AGAO din data de 24/25 februarie 2025

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (10/02/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 05.02.2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (10/02/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 03.02.2025 - 07.02.2025