Update articol:

Preşedintele chinez Xi Jinping se declară dispus să coopereze cu SUA în interes reciproc

Xi Jinping Xi Jinping

Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat că ţara sa este dispusă să coopereze cu SUA pentru a găsi modalităţi de convieţuire avantajoase pentru ambele părţi, transmite joi televiziunea de stat CCTV, preluată de Reuters, potrivit Agerpres.

Ca mari puteri, China şi Statele Unite trebuie să îşi dezvolte comunicarea şi cooperarea, contribuind astfel la stabilitatea globală, a afirmat Xi într-un mesaj transmis miercuri la gala Comitetului Naţional pentru relaţiile chino-americane.

Washingtonul şi Beijingul sunt în dezacord în privinţa politicii chineze faţă de Taiwan, în legătură cu relaţiile Chinei cu Rusia, iar mai recent, în problema eforturilor americane de a împiedica producătorii de semiconductori să vândă tehnologii companiilor chineze, reaminteşte Reuters.

China a fost iritată recent de o serie de vizite ale unor oficialităţi americane în Taiwan şi a acuzat SUA că transmite “semnale periculoase” către Taipei.

Xi şi-a asigurat recent al treilea mandat la conducerea Partidului Comunist Chinez – un eveniment fără precedent pentru regimul care controlează a doua economie a lumii. El a condamnat amestecul străin în Taiwan şi a avertizat recent că China nu va renunţa niciodată la dreptul de a face uz de forţă în insula independentă de facto, dar revendicată de Beijing.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/04/2026)

Completare Convocare AGA O & E 29 (30).04.2026

PATRIA BANK S.A. (PBK) (09/04/2026)

Teleconferinta investitori si analisti 16 Aprilie 2026

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (09/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 28/29 aprilie 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/04/2026)

VAN la data de 31 martie 2026