Update articol:

Preşedintele Comisiei Europene vine luni la Bucureşti

Ursula von der Leyen Ursula von der Leyen

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine luni la Bucureşti, în cadrul seriei de vizite NextGenerationEU.

Şefa CE se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

La ora 16,00, Ursula von der Leyen va fi primită la Palatul Cotroceni de şeful statului, iar la ora 16,50 va avea o întrevedere cu prim-ministrul Florin Cîţu, la Palatul Victoria.

Ulterior, cei trei oficiali vor vizita Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, care ar urma să beneficieze de fonduri din partea programului NextGenerationEU, şi vor susţine o conferinţă de presă comună.

Vizita preşedintelui CE are ca principal scop prezentarea evaluării privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

“Pentru România, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este nu doar documentul în baza căruia vom putea beneficia de o alocare de 29,2 miliarde de euro, ci şi garanţia că investiţiile şi reformele vor fi coordonatele următorilor ani. România se raliază, aşa cum este firesc, obiectivelor ce caracterizează economiile dezvoltate: modernizarea infrastructurii de transport şi medicale, economie verde, digitalizare. Apreciez colaborarea cu partenerii noştri europeni pentru definitivarea PNRR. Guvernul este pregătit să atragă fondurile de care va beneficia România şi determinat să aplice programele de reformă”, a declarat vineri Florin Cîţu.

PNRR este structurat pe 15 componente care acoperă şase piloni: tranziţia verde; transformarea digitală; creşterea inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii; coeziunea socială şi teritorială; sănătate, rezilienţă economică, socială şi instituţională; politici pentru noua generaţie.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026