Preşedintele Nicuşor Dan îi va primi marţi, la Palatul Cotroceni, pe şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale României din străinătate, prezenţi în aceste zile la Bucureşti pentru Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.
De altfel, pe 1 septembrie este marcată anual Ziua Diplomaţiei Române.
Întâlnirea preşedintelui cu diplomaţii români este programată la ora 9:00, iar şeful statului va susţine un discurs cu această ocazie.
Tema din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române este “Diplomaţia: ancora unei lumi în schimbare”.
Potrivit MAE, ediţia din acest an este dedicată unei diplomaţii mai eficiente, mai pragmatice şi mai bine conectate la interesele României, iar accentul va fi pus pe modul în care acţiunea diplomatică şi consulară poate contribui mai mult la consolidarea profilului internaţional al ţării, la promovarea intereselor de securitate şi economice ale României, la sprijinirea cetăţenilor români şi la întărirea rolului ţării în Uniunea Europeană, în relaţia transatlantică şi în dialogul cu partenerii globali.
Marţi, în cea de a doua zi a RADR 2026, şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare sunt primiţi la Palatul Cotroceni, iar apoi la Palatul Victoria de către premierul interimar Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.