Update articol:

Preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, în vizită în România

Preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, în vizită în România
 - poza 1 Sursa foto: facebook.com/President.Mahmoud.Abbas

Preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, va efectua, marţi, o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita reflectă şi reconfirmă “soliditatea” relaţiei bilaterale, care este “profundă” şi “de lungă durată”.

Cu prilejul consultărilor oficiale de la Palatul Cotroceni, cei doi preşedinţi vor evalua posibilităţile concrete de a dinamiza şi consolida aspectele sectoriale ale cooperării bilaterale pe toate domeniile de interes comun, cu accent pe dialogul politic, afacerile interne, educaţie, domeniul economic şi comercial.

Agenda de discuţii va mai cuprinde un schimb de opinii cu privire la evoluţiile cu impact regional în Orientul Mijlociu, stadiul şi perspectivele Procesului de Pace (PPOM), situaţia de securitate şi efectele generate de agresiunea ilegală şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, precizează sursa citată, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Tot marţi, preşedintele Iohannis îl va primi la Palatul Cotroceni pe ministrul Afacerilor Externe şi al Apărării din Irlanda, Simon Coveney.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/11/2026)

Unitatea 1 CNE Cernavoda deconectata de la SEN

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (09/11/2026)

Hotarari AGOA & AGEA 09.11.2026

SIMTEL TEAM (SMTL) (09/11/2026)

Semnarea unui contract EPC in Italia

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (09/11/2026)

Investitie in dezvoltarea ORA by Casa Tua, Miami, Statele Unite ale Americii

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/11/2026)

Notificare intentie actionari minoritari de solicitare vot cumulativ